Simone Biles s-a retras din finala pe echipe la gimnastică după o execuție nereușită la sărituri. Cea mai bună gimnastă din lume s-a răzgândit în ultimul moment în privința săriturii pe care voia să o execute, iar nota sa a fost mult sub potențialul său (13.766), aceasta acuzând și dureri la gleznă după aterizare.
Cu toate acestea, problema gimnastei din Statele Unite nu a fost una de ordin fizic. Aceasta a declarat că simte o presiune extraordinară pe umerii săi și că nu este ușor să fii văzut ca un mare star la Jocurile Olimpice: "Nu am vrut să risc medalia echipei pentru că s-a muncit prea mult ca eu să le încurc cu greșelile mele. A fost un stres foarte mare pentru aceste Jocuri Olimpice. A fost o săptămână lungă, un proces Olimpic lung și de asemenea un an lung. Consider că suntem puțin prea stresate, ar trebui să intrăm acolo și să ne simțim bine, să ne distrăm, însă nu a fost cazul", a declarat Simone Biles după finala la echipe.

Paul Pogba, mesaj de susținere pentru Simone Biles

Tokyo 2020
Tokyo 2020 | Gimnastică: Top 5 cele mai spectaculoase exerciții de la Tokyo
11/08/2021 LA 13:46
Fotbalistul celor de la Manchester United, Paul Pogba, este unul dintre cei care i-au trimis un mesaj de încurajare celei mai de succes gimnaste din istoria Statelor Unite ale Americii. Mijlocașul francez a postat pe contul său de Twitter un mesaj în care o susține pe Biles și aduce aminte că sănătatea mentală este la fel de importantă ca cea fizică. "Un moment de putere incontestabilă din partea lui Simone Biles. Mereu ne concentrăm pe aspectul fizic al sănătății, dar aspectul mental este la fel de important. Când ai grijă de amândouă, vei înflori în viață!", a scris Pogba pe Twitter.
Simone Biles mai este calificată la această ediție a Jocurilor Olimpice la individual compus și la toate cele patru aparate.
Programul complet al competiției de la Tokyo este aici. Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Programul românilor de la Jocurile Olimpice, dar și cele mai importante transmisiuni ale zilei vor fi updatate permanent pe Eurosport.ro.
Tokyo 2020
Larisa Iordache a oferit noi detalii despre starea gleznei: “Sper din suflet să-mi revin uşor-uşor”
06/08/2021 LA 15:18
Tokyo 2020
Larisa Iordache și-a luat rămas bun de la Tokyo: "Plec de aici cu lacrimi în ochi!"
05/08/2021 LA 12:23