Născută la Râmnicu Sărat, pe 3 august 1962, renumita Mariana Bitang împlinește azi o vârstă rotundă – 60 de ani. Una dintre cele mai mari personalități din sportul românesc, Mariana Bitang a fost ani de-a rândul pilonul celor mai mari performanțe din gimnastică, de numele său fiind legate, printre altele, cinci titluri mondiale consecutive cu echipa, dar și numeroase medalii olimpice și europene.
Azi, cu ocazia împlinirii a 60 de ani, Mariana Bitang a fost vizitată de 5 dintre starurile gimnasticii românești: Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Monica Roșu, Andreea Răducan și Silvia Stroescu, în total 11 medalii olimpice. Larisa Iordache a publicat pe Instagram o serie de fotografii în care apare cu celelalte campioane ale României, alături de Mariana Bitang și Octavian Bellu.
https://i.eurosport.com/2022/08/03/3427236.png
Gimnastică
10 ani de la ultima medalie olimpică de aur din gimnastica românească. Mesajul Sandrei Izbașa
IERI LA 19:40
CITEȘTE ȘI:

Mariana Bitang împlinește azi, pe 3 august, 60 de ani

Antrenoarea de gimnastică Mariana Bitang s-a născut la 3 august 1962, la Râmnicu Sărat. A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) din Bucureşti, cu specializarea gimnastică. După absolvirea facultăţii a lucrat ca antrenoare la Liceul de Gimnastică din Deva, apoi, din 1993, s-a alăturat profesorului-antrenor Octavian Bellu la pregătirea lotului olimpic feminin la Deva, indică lucrarea "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România" (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002), transmite Agerpres.
A activat ca antrenoare federală a lotului olimpic feminin de gimnastică al României până în 2005, participând cu acesta la mai multe ediţii ale Jocurilor Olimpice, Campionatelor Mondiale, Campionatelor Europene, la care au fost cucerite sute de medalii. Mariana Bitang a contribuit la pregătirea gimnastelor Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Claudia Presăcan, Corina Ungureanu, Alexandra Marinescu, Mirela Ţugurlan, Maria Olaru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Nadia Hăţăgan, Andreea Cacovean, Claudia Rusan ş.a.
În 2020, Mariana Bitang şi Octavian Bellu, care au lucrat împreună la lotul olimpic al Romaniei între 1993-2005 şi 2010-2015, au fost declaraţi de Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) cei mai de succes antrenori din lume la secţiunea DUO, notează site-ul https://www.cosr.ro. "Recunoaşterea a venit la 12 ani de când cei doi tehnicieni au fost nominalizaţi pentru prima dată de prestigioasa organizaţie. Potrivit Academiei Recordurilor Mondiale, sub conducerea celor doi antrenori, gimnastele române au câştigat în total 305 medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene. Sub îndrumarea cuplului Bellu&Bitang loturile feminine de gimnastică ale României au cucerit cele mai multe medalii din istoria gimnasticii româneşti: două titluri olimpice consecutive la echipe, cinci titluri mondiale consecutive, la echipe, şase titluri europene de asemenea la echipe, sute de medalii olimpice, mondiale şi europene cu generaţii diferite de gimnaste", mai menţionează site-ul COSR.ro.
Gimnastică
46 de ani de la primul 10 din gimnastică, de când Nadia Comăneci a devenit "Zeița Perfecțiunii"
18/07/2022 LA 16:51
Gimnastică
Cătălina Ponor a intrat în International Gymnastics Hall of Fame
06/06/2022 LA 12:41