Fosta gimnastă Larisa Iordache, retrasă din activitate în luna decembrie a anului trecut, a declarat, joi seara, că este abia la început ca antrenoare şi că a observat în cele trei luni că bârna este aparatul la care îi place cel mai mult să lucreze cu elevele sale, transmite Agerpres.
"Încă sunt la început ca antrenoare, sunt ghiocel dacă pot spune aşa. Dar mă bucur de fiecare dată când sunt în sală, mă înţeleg foarte bine cu fetele. Trec şi prin anumite situaţii mai dificile, dar contează mult să fiu alături de ele şi să le încurajez. Fetele nu au încotro, trebuie să mă asculte. Atunci când trebuie să pun piciorul în prag, îl pun.
Trebuie să existe bariera de respect dintre antrenor şi sportiv. Chiar dacă fetele mă consideră o colegă de-a lor, pentru că ne-am antrenat nu de mult în aceeaşi sală. Dar eu încerc de fiecare dată să le dau cele mai bune indicaţii pentru a le ajuta. Bârna este aparatul la care lucrez cel mai mult cu fetele pentru că îmi place", a spus Larisa Iordache, în prezent antrenoare la secţia de gimnastică artistică a clubului Dinamo.
Gimnastică
Pedeapsa primită de gimnastul rus care a apărut cu litera "Z" pe piept, lângă ucraineni, la Doha
18/05/2022 LA 08:03
CITEȘTE ȘI:

Larisa Iordache a început să antreneze tinerii gimnaști

"De trei luni m-am retras şi sunt sentimente dificile care mă încearcă. Pentru că atunci când faci acest pas nu mai eşti în centrul atenţiei ca înainte, nu mai eşti acel om bun la ceva anume... şi începi să îţi cauţi un nou drum. Sunt la început, dar încerc să îmi rezolv şi problemele de sănătate... să mă şi relaxez, pentru că 20 de ani n-am ştiut ce e o zi fără stres. Acum mă bucur de linişte", a adăugat ea.
Fosta gimnastă a menţionat că multiplele accidentări cu care s-a confruntat în cariera sa au făcut-o mai puternică. "Ghinioanele pe mine m-au făcut mai puternică şi m-au împins să fac gimnastică până la vârsta de 25 de ani. Deci ele m-au ajutat foarte mult. Iar copiii trebuie să înţeleagă şi ei că sportul de performanţă cere sacrificii şi din punct de vedere al sănătăţii. Aşa că eu îmi doresc ca fetele să fie ele însele şi să fie mult mai bune decât Larisa Iordache", a precizat aceasta.
Medaliată la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene, Larisa Iordache a fost premiată, joi seara, în cadrul în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion.
Gimnastică
Ce onoare! Cătălina Ponor va fi inclusă în International Gymnastics Hall of Fame
06/04/2022 LA 13:35
Gimnastică
Larisa Iordache, prima medalie de aur din postura de antrenoare: "Am avut emoții, e normal!"
04/04/2022 LA 15:47