Tiger Woods este unul dintre sportivii legendari ai planetei, însă acest eveniment reprezintă o premieră chiar și pentru el. Astfel, americanul participă în aceste zile la PNC Championship, un turneu unde jucătorii de golf participă alături de copiii lor.
”A trebuit să renunț la unul dintre băieții mei de mingi pentru că voia și el un băiat de mingi la fel ca tatăl său, așa că i-am dat una dintre rezerve. Apoi m-a văzut cum îmi strâng singur mingile la Quail Hallow și m-a întrebat dacă îmi vreau băiatul de mingi înapoi”, a povestit Tiger Woods înainte de turneu.
”Nu pot sa exprim emotia pe care o am sa pot juca alaturi de Charlie primul nostru turneu oficial impreuna. A fost minunat sa-l vad progresand ca jucator de golf junior si va fi uimitor sa jucam impreuna ca echipa la PNC Championships", a adăugat el.
Golf
Premii record în circuitul PGA Tour în sezonul 2022-2023! Anunțul momentului în golf
02/08/2022 LA 12:55

Tiger și Charlie Woods se află la conducere după prima rundă a turneului

Tiger Woods și Charlie Woods au un avans de patru lovituri după prima rundă a turneului de două zile din Florida. Echipa lui Tiger a început runda pe locul șase, Charlie Woods fiind cel mai tânăr participat din istoria de 25 de ani a turneului.
Începând cu 2021, pe Eurosport, noua casă a golfului din România, veți putea urmări cele mai importante turnee din lumea golfului.
Golf
Davidovich Fokina e în marea finală de la Monte Carlo! Spaniolul, meci uriaș cu Grigor Dimitrov
16/04/2022 LA 17:23
Golf
Rezumatul meciului dintre Schwartzman și Tsitsipas, din sferturile turneului de la Monte Carlo
16/04/2022 LA 05:06