Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alexandra Badea a fost chemată de urgență în Spania, la Campionatul Mondial de handbal

Andrei Nicolae

Actualizat 04/12/2021 la 16:21 GMT+2

Selecționerul Adrian Vasile a decis să aducă o altă extremă dreapta la Campionatul Mondial de handbal din Spania, după accidentarea Oanei Borș în partida cu Iran. Astfel, a convocat-o pe Alexandra Badea de la Rapid București.

Diana Ciuca Alexandra Badea

Credit imagine: facebook

Partida de debut cu Iran de la Campionatul Mondial de handbal este istorie (scor 39-11). România s-a odihnit bine aseară și a început deja pregătirea meciului secund, cu Kazakhstan, programat duminică, de la ora 19:00.
"A fost primul meci, l-am închis, acum ne pregătim pentru Kazakhstan și Norvegia", a declarat selecționerul Adrian Vasile.
România nu a avut probleme cu Iran, dar a avut parte de un șoc, accidentarea extremei dreapta Oana Borș, în vțrstă de 18 ani. "Astfel de momente generează niște emoții foarte puternice. Iar aceste emoții sunt doar într-un context negativ. Trauma Oanei, mai ales când ești debutantă la un turneu final, abia ai făcut 18 ani și ai marcat și primul tău gol, are un context destul de încărcat. Emoția s-a simțit foarte clar și pe bancă. Pe de altă parte, aceste lucruri fac parte din viața noastră, trebuie să ne adaptăm, să trecem mai departe. Suntem alături de Oana, cred că are o carieră în față foarte frumoasă", a comentat azi, la rece, Adrian Vasile.

Alexandra Badea a terminat anul pe locul 1 cu Rapid București

Pentru Oana Borș, turneul final este încheiat. Deși nu a efectuat încă RMN-ul, cel mai probabil este vorba despre o ruptură a ligamentului încrucișat. Astfel, imediat după joc, Adrian Vasile a demarat procedurile pentru a aduce o altă jucătoare pe postul de extremă dreapta. Iar handbalista care este așteptată în Spania este Alexandra Badea (23 ani), componentă a Rapidului, cu care a terminat anul pe locul 1 în Liga Florilor.
"Alexandra Badea este cea care va veni alături de noi, trebuie să facă vizita medicală, după care se va urca în avion și va veni alături de noi", a punctat Adrian Vasile.
Selecționerul a urmărit aseară și partida Norvegia – Kazakhstan, încheiată cu 46-18.
"Am văzut meciul, l-am și tăiat, totul este deja pregătit. Kazakhstan este o echipă care joacă într-un stil de handbal mai asemănător celui european, cu care suntem obișnuiți. Au cel puțin două jucătoare cărora le place să arunce de la 9 metri și un centru foarte arțăgos în relația de a juca unu contra unu. Dacă Iran nu am desconsiderat, în niciun caz nu vom face asta cu Kazakhstan, chiar dacă pe hârtie România este favorită. Noi trebuie să ne facem treaba, să ne respectăm munca.
Norvegia este este Norvegia, poate să bată Olanda la 15 goluri diferență, chiar dacă 40 de minute este egal. Dacă vrei să ai o șansă împotriva Norveghiei, trebuie să joci 60 de minute la potențialul maxim și atunci poți spera la un rezultat bun", a analizat Adrian Vasile.
Partida cu Norvegia va fi și finala Grupei C, programată marți, de la ora 21:30.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo