Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anunțul năucitor al președintelui Federației Iraniene de Handbal, după ce Bapiri a fugit și a cerut azil politic

Cristian Mihală

Publicat 20/12/2021 la 10:50 GMT+2

Alireza Pakdel, președintele Federației Iraniene de Handbal, a fost primul oficial care a vorbit despre fuga lui Shaghayegh Bapiri, care a cerut azil politic în Spania. Șeful Federației a condamnat decizia sportivei de 30 de ani.

Bapiri a fugit din cantonamentul Iranului și a cerut azil politic în Spania

Credit imagine: Eurosport

Mondialul din Spania s-a încheiat cu victoria Norvegiei, dar în continuare marile ziare din Vest tratează pe larg cazul lui Shaghayegh Bapiri, care a cerut miercuri azil politic, după ce a fugit din hotelul unde era cazată delegația Iranului.
Zile la rând, oficialii Federației de Handbal din Iran nu au făcut vreun comentariu pe subiect, dar acum Alireza Pakdel, președintele forului, a acceptat să vorbească pe scurt despre ce s-a întâmplat. El a condamnat decizia lui Bapiri, pe care o vede responsabilă pentru viitorul sportului iranian, în sensul în care sportivele ar putea de acum înainte să nu mai primească șansa de a-și reprezenta țara la competiții internaționale. Evident, discursul lui Pakdel pare desprins din altă lume, ca și cum handbalista ar fi responsabilă pentru niște decizii viitoare aberante ale Guvernului de la Teheran.
"Din cauza gestului lui Bapiri, toate sportivele din Iran sunt acum în pericol să nu mai fie lăsate la competiții internaționale", a spus Alireza Pakdel, citat de voanews.com.
Trebuie spus că președintele Federației a negat totodată dezvăluirea făcută de Bapiri, care a spus că a fost victima abuzurilor verbale, după ce, în meciul cu România, o adversară i-a dat, fără să vrea, hijabul jos de pe cap, la o fază de joc.
"Să vă povestesc ceva despre primul nostru meci la Mondiale, cu România. O adversară, fără să vrea, în timpul jocului, mi-a tras vălul de pe cap. Nici nu puteţi imagina cum s-a purtat apoi cu mine supervizorul echipei... Dar, una peste alta, nu mai pot să accept să fiu tratată în felul acesta. De aceea, am şi rămas în Spania", a povestit Shaghayegh Bapiri.
În ultimii doi ani, mai mulți atleți din Iran au cerut azil politic în alte țări. Câțiva dintre ei au luat parte în acest an la Jocurile Olimpice sub steag neutru.
În presa iraniană, subiectul a fost parțial cenzurat, în sensul în care a fost prezentat publicului, dar nu a fost folosit vreun nume. Cum era de așteptat, sportiva a fost văzută responsabilă pentru "trădarea" sa.
CITEȘTE ȘI:

Bapiri, despre restricțiile din Iran

Handbalista a explicat cât de exploatate sunt femeile în țara sa natală, unde egalitatea de șanse și libertățile individului nu există. Bapiri a explicat că toate componentele lotului Iranului ar fi vrut să ceară azil politic, dar guvernul de la Teheran s-a asigurat că nu se va întâmpla acest lucru prin luarea unor garanții înainte de zborul spre Madrid. E vorba de 45.000 de euro în bunuri sau imobile, astfel că familiile celor mai multe jucătoare depindeau în mare măsură de cât de "cuminți" erau acestea la Campionatul Mondial.
"Sunt atât de multe restricţii pentru femeile din Iran... Nici nu ştiu cum să vă explic. Vă spun atât, dacă federaţia nu ne lua garanţii bancare, înainte să fim trimise în Spania, de 45.000 de euro de om, vă spun că nimeni din această echipă nu s-ar fi întors în Iran! Suferim enorm în Iran. Există o diferenţă uriaşă între bărbaţi şi femei, în societatea iraniană", a transmis Shaghayegh Bapiri, citată de Adevărul.
Bapiri este extrem de fericită că poate să înceapă o viață nouă, într-o țară civilizată, care tratează cu respect femeile și dorește să studieze și să își continue cariera în handbal. Interul dreapta se săturase să fie constrânsă mereu și să nu aibă în niciun moment posibilitatea de a alege.
"Sunt atât de bucuroasă că am rămas aici, în Spania. N-am niciun regret. Sunt sigură că, de acum înainte, o să am posibilitatea să studiez fără probleme, să joc handbal fără probleme. Fără restricţii, fără presiune, fără să fiu la mâna unei federaţii...
O federaţie care, atunci când am ajuns în Spania, la Mondiale, mi-a interzis să pun un story de aici pe reţelele de socializare... Ni s-a spus că am pierdut și nu avem dreptul să punem un story pe reţelele de socializare, fiindcă s-ar spune că am venit aici pentru turism!", a mai spus Shaghayegh Bapiri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo