Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Victorie pentru România, în fața Poloniei, 28-24. LIVETEXT

Cezara Paraschiv

Actualizat 05/12/2020 la 19:29 GMT+2

România a învins Polonia, 28-24, asigurându-și virtual calificarea în grupele principale la Campionatul European de handbal feminin.

Echipa națională de handbal a României. Sursa: Federația Română de Handbal

Credit imagine: facebook

Rezultat final: România - Polonia 28-24, în Grupa D la Campionatul European de handbal
Naționala de handbal a României a obținut prima victorie la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca, dar și prima victorie sub comanda selecționerului Bogdan Burcea, la capătul unei partide dramatice, cu răsturnări spectaculoase de scor pe final. "Tricolorele" au alergat după Polonia aproape 45 de minute, fiind conduse chiar și cu cinci goluri în ultimele minute ale primei reprize, însă au reușit o repriză a doua mult mai bună, pornind de la o defensivă mai solidă. Finalul s-a transformat într-un recital ofensiv al Cristinei Laslo și al Lorenei Ostase, România reușind să facă chiar și golaveraj, sancționând defensiva disperată a Poloniei cu goluri de la mare distanță în poarta goală.
Prezentă pentru a 200-a oară în carieră în tricoul naționalei, potrivit statisticienilor Campionatului European, Cristina Neagu a reușit să scape din marcajul extrem de strâns al adversarelor și să creeze dezechilibru abia în partea a doua, înscriind primul gol la a patra sa aruncare. În cele din urmă însă, ea a fost cea mai bună marcatoare a României, înscriind de opt ori în poarta Poloniei și contribuind și cu câteva pase decisive pentru Laslo (jucătoarea meciului), care a devenit motorul echipei în repriza a doua, înscriind de șase ori per total, la fel ca și Lorena Ostase. Neagu a fost însă liderul moral, cea care a adus României prima egalitate în meci după 4-4, la 18-18, reușind, totodată, și cel mai spectaculos gol de până acum la Euro 2020 - o ghiulea de 129 km/h, de la 7 m, prin care a stabilit scorul pauzei (11-15).
Victoria în fața Poloniei asigură, practic, calificarea României în grupele principale, după înfrângerea 19-22 în fața Germaniei, de la debutul la Euro 2020.
România (28): Neagu (8), Laslo (6), Ostase (6), Dincă (3), Laura Popa (2), Iuganu (2), Buceschi (1)
Polonia (24): Rosiak (7), Labuda (5), Gega (3), Grzyb (2), Zych (2), Nosek (2), Kochaniak (1), Szarawaga (1), Nocun (1)

România - Polonia, 28-24. Desfășurarea partidei

Ultimul minut de joc. Ostase a înscris al cincilea gol, securizând victoria România, la 26-22. Golaverajul poate conta și el pentru calificarea în Main Round.
Min. 58 România joacă din nou în superioritate numerică și, la 25-22, victoria este asigurată.
Min. 56 Polonia cere un nou time-out. România s-a desprins la trei goluri, 24-21, după golul lui Ostase.
Min. 55 România reface avantajul de două goluri! Neagu și apoi Laslo - cu poarta goală înscriu consecutiv, pentru 23-21.
Min. 54 Ostase stă excelent în defensivă și obține eliminarea pentru două minute a Martei Gega.
Min. 53 România încasează două goluri consecutiv, de la +2, iar după ce Neagu ratează o nouă aruncare, Bogdan Burcea cere time-out: "avem nevoie să băgăm mingea în poartă", este mesajul său. 21-21
Min. 52 România ratează atacul, prin Ostase, după ce Natalia Nosek a redus ecartul.
Min. 51 România se distanțează la două goluri, 21-19, după un atac din extremă reușit al Laurei Popa.
Min. 48 România trece în avantaj, în premieră în acest meci, după ce Laslo și Buceschi înscriu. 20-19
România pare că se pierde din nou: Polocoșeru greșește, este eliminată două minute și se și resimte după căzătură. Rosiak vine ca tăvălugul spre poarta noastră și înscrie, pentru 19-18 pentru Polonia.
Min. 45 Egalitate în meciul dintre Polonia - România, pentru prima dată după 4-4! Este 18-18 acum pe tabelă. Neagu înscrie a patra oară din aruncare de la 7 m.
Min. 43 Arbitrele verifică înregistrările pentru a valida golul înscris de Ana Maria Iuganu. România ajunge la un gol în urma Poloniei, la 16-17.
Gawlik revine excelent în poartă și salvează in extremis șutul de la mare distanță al Elizei Buceschi. România nu reușește să speculeze superioritatea și o fază în care poarta era goală.
Min. 41 Drabik comite fault și este prima eliminare pentru Polonia. Neagu înscrie de la 7 m, înscriind al 15-lea gol al României.
Ultimele 20 de minute ale partidei. Polonia - România, 17-14. La reluare, Gega ia la țintă bara, dar România greșește din nou în atac. Dedu păstrează diferența de trei goluri, cu o paradă.
Min. 38 Arne Senstad este primul care cere time-out și indică ferm schemele pe care le dorește. România - Polonia 14-17
Min. 36 Labuda speculează din nou pe extremă și înscrie pentru 17-13, însă Laslo înscrie și ea de la 9 m, surprinzând-o pe Gawlik.
Min. 35 Neagu înscrie golul partidei, luând la țintă vinclul cu o ghiulea. Polonia conduce însă 16-13.
Min. 32 România înscrie primul gol în repriza secundă. Neagu e marcată din nou excelent, însă Laslo iese la rampă, se înalță eficient și scutură plasa. 12-15
Începe repriza a doua, cu Polonia în atac, de la scorul de 15-11 pentru adversarele noastre.
În fața celui mai slab adversar din grupă, România face o primă repriză modestă, fiind condusă la pauză la diferență de patru goluri. Ambele echipe au tras la poartă de câte 23 de ori, însă Polonia a înscris de 15 ori, iar România - doar de 11 ori, având o eficiență a atacurilor de 35% potrivit statisticii oficială. Cristina Neagu termină repriza cu două goluri de la 7 m și două goluri din acțiune, din nouă șuturi la poartă, fiind marcată eficient, om la om, de poloneze. Nicoleta Dincă (3 goluri) și Laura Ostase (2 goluri) au avut intervale bune și acțiuni frumoase, însă per total, atacul României suferă din nou. În plus, spre deosebire de meciul cu Germania, nici defensiva și nici poarta nu mai asigură salvarea. Polonia are trei jucătoare care au înscris de câte trei ori: Gega, Labuda și Rosiak.
Handbal
Pauză: România - Polonia 11-15. Cristina Neagu a stabilit scorul final din prima repriză, transformând o aruncare de la 7 m. Polonezele nu au reușit să mai înscrie în ultimele secunde.

Ultimul minut al primei reprize: Polonia are +5 pe tabelă, după golul lui Rosiak.
Min. 28 Gega ratează aruncare de la 7 m, însă recuperează imediat și înscrie al 14-lea gol al Poloniei.
Min. 27 Polonia cere time-out, după golul cu numărul 10 al României, reușit de Ostase.
Min. 24 Nocun înscrie al 13-lea gol al Poloniei, iar selecționerul Burcea decide să o trimită în premieră în poartă pe Denisa Dedu.
Min 23 Zych înscrie a doua oară din două încercări, apoi Cristina Neagu scapă în sfârșit din marcaj și înscrie al doilea ei gol. 8-12.
Min. 22 După ce Polonia s-a desprins la cinci goluri, Laura Popa, din extremă, marchează primul gol al României după time-out.
Min. 20 Apărarea României este depășită ușor, din nou. Polonia conduce în premieră la patru goluri, 10-6. Când jocul se mută la poarta cealaltă, Cristina Neagu este luată om la om, iar pasele greșite zădărnicesc din nou speranțele.
Min. 19 România cere primul time-out, după ce Polonia s-a desprins din nou pe tabelă, la 9-6.
Min. 17 Primul gol al Cristinei Neagu, din patru aruncări: a trimis mingea cu 97 km/h, iar scoerul devine 6-7.
Min. 15 România ratează șansa de a egala scorul la 6, însă Weronika Gawlik se opune, cu intervenții de clasă. Nici în acest meci, atacul nu funcționează pentru echipa lui Bogdan Burcea, iar Cristina Neagu nu iese la rampă, deocamdată.
Min. 14 Cristina Neagu îi trimite mingea tizei sale, Laslo, iar aceasta înscrie golul cinci al României, cu o boltă frumoasă, dar și puțin norocoasă. 5-6
Min. 12 Polonia conduce 6-4, Labuda ajungând la trei goluri.
Min. 10 Nicoleta Dincă înscrie consecutiv, astfel încât România revine de la 1-4, la 4-4. Dumanska contribuie și ea cu o primă paradă.
Min. 7 Polonia se distanțează, înscriind de două ori prin Labuda, în superioritate numerică, după ratări în atac ale fetelor noastre. Mai întâi este vorba despre o aruncare blocată a Cristinei Neagu, apoi de un contra-atac ucigător.
Prima emilinare este dictată împotriva României: Laura Popa a faultat-o pe Rosiak și România este în inferioritate numerică două minute.
Min. 5 Rosiak o învinge și ea pe Dumanska, iar Polonia conduce din nou, 2-1.
Min. 4 Ostase pivotează bine și înscrie primul gol al României. 1-1
Min. 2 Polonia deschide scorul, de la 7 m, prin Marta Gega.
Start în partida dintre România și Polonia. "Tricolorele" au primul atac. Neagu începe din nou cu ratare, ca și în meciul cu Germania.
Intrăm în atmosfera partidei de la Kolding urmărind o comparație a celor două echipe.

România - Polonia, meci decisiv pentru grupele principale

Naționala de handbal a României trebuie să lase în urmă prestația modestă, în special în atac, și înfrângerea la trei goluri din meciul cu inaugural cu Germania, pentru a-și prelungi șederea în Danemarca prin calificarea în etapa a doua a Campionatului European de handbal feminin. Cum Norvegia, ultima adversară a României în Grupa D, a arătat că vine dintr-o altă galaxie contra Poloniei, așa cum de altfel se anticipa, tricolorele trebuie să rezolve ecuația calificării în grupele principale în partida de sâmbătă, contra Poloniei. O victorie ar asigura României calificarea mai departe în proporție de 90%.
România nu a mai obținut vreo victorie de 364 de zile, mai exact de pe 6 decembrie 2019, când a depășit în urma unui efort colosal Ungaria, pentru a se califica în grupele principale la Campionatul Mondial din Japonia. Polonia este însă o echipă care nu ar trebui să poată să le încurce pe Neagu & Co: a terminat pe locul 14 la precedenta ediție a Euro, nu s-a calificat la Mondialul de anul trecut, iar în Danemarca a venit fără cele două mari vedete ale sale, scrie gsp.ro. Concret, Polonia nu poate conta pe cea mai bună marcatoare din istoria sa, Karolina Kudlacz-Gloc, care la 35 de ani evoluează în Germania, la Bietigheim, dar nici pe Monyka Kobylinska, 25 de ani, de la Brest, din campionatul Franței.

România – Polonia: factorul Neagu

Victoria Germaniei în fața României a confirmat ceea ce se știa de mult timp: naționala noastră este dependentă de Cristina Neagu și de golurile ei, iar când numărul nostru opt prinde o zi slabă – doar poarta ne salvează de la scoruri-fluviu (Dumanska este portarul cu cele mai multe parade după primele meciuri din grupele A, B, C și D, având totodată al treilea cel mai bun procentaj: 15 din 35).
Problema a fost însă în atac. Cristina Neagu a înscris doar patru goluri contra Germaniei, din 14 aruncări. Iar jumătate dintre golurile ei au venit din lovituri de la 7 m. Este un bilanț mult sub standardele Cristinei Neagu. Căpitanul naționalei are însă o medie foarte bună de goluri marcate contra Poloniei la turneele finale, scrie Adevărul: 29 de goluri în trei partide.
Iată, concret, cum au arătat duelurile dintre România și Polonia la turneele finale de handbal feminin începând cu 2010:
  • CM 2015, finala mică: Polonia - România 22-31 (10 goluri Neagu)
  • Euro 2014, grupele principale: Polonia - România 19-24 (9 goluri Neagu)
  • CM 2013, șaisprezecimi: Polonia - România 31-29 (10 goluri Neagu)
O evoluție similară a Cristinei Neagu și astăzi în fața Poloniei ar însemna enorm pentru România, într-o zi în care, din fericire, Bogdan Burcea va avea variante și pentru poartă, întrucât Denisa Dedu revine în echipă.

Meciurile din Grupa D la Campionatul European de handbal feminin:

Vineri, 3 decembrie:
  • România - Germania 19-22
  • Norvegia - Polonia 35-22
Astăzi:
  • ora 17.00 Polonia - România (Livetext Eurosport.ro)
  • ora 19:15 Germania - Norvegia
Luni:
  • ora 19:15 Germania - Polonia
  • ora 21.30 România - Norvegia (Livetext Eurosport.ro)

Echipa României pentru meciul cu Polonia, în Grupa D la CE handbal:

  • Portari: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska, Ana-Maria Măzăreanu
  • Extreme stânga: Nicoleta Dincă, Ana Maria Iuganu
  • Interi stânga: Cristina Neagu, Anca Polocoșer
  • Centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa
  • Interi dreapta: Laura Popa, Ana-Maria Savu
  • Extreme dreapta: Alexandra Dindiligan, Sonia Seraficeanu
  • Pivoți: Lorena Ostase, Alexandra Subțirică Iovănescu
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo