Norvegia și-a apărat titlul european la handbal feminin! Danemarca a rezistat doar o repriză în finală

Norvegia s-a impus în marea finală a Campionatului European de handbal feminin, scor 31-23 în fața rivalelor din Danemarca. Prima repriză a fost una echilibrată, dar danezele au cedat teren în partea secundă și au fost învinse la 8 goluri diferență.

Thorir Hergeirsson, antrenorul Norvegiei.

Credit imagine: Getty Images

Norvegia a câștigat pentru a 10-a oară Campionatul European de handbal feminin, după o finală dezechilibrată cu Danemarca. Danezele le-au ținut piept adversarelor timp de o repriză, dar în a doua jumătate de oră au încasat gol după gol și au cedat la 8 lungimi diferență. Ceva mai devreme, Ungaria câștigase finala mică împotriva Franței.
Danemarca a marcat prima, iar Anna Kristiansen a apărat superb o lovitură de la 7 metri, începând meciul cu un moral excelent.
De altfel, primul gol al Norvegiei a venit abia în minutul 8 și a fost semnat de Camilla Herrem, după ce portărița danezelor a avut un meci de zile mari. Danemarca s-a distanțat din nou la 4-2, dar Henny Reistad a trimis o rachetă cu 110 km/h pentru a-și aduce formația la distanță de doar un gol.
Anna Kristensen a continuat partida mare pe care a început-o în poarta danezelor, iar după 12 minute avea 7 mingi salvate din 10 șuturi expediate de adversare.
Silje Solberg a avut și ea o paradă miraculoasă la cealaltă poartă, iar Norvegia a preluat pentru prima dată conducerea în minutul 22, scor 9-8. Cele două jucătoare din poartă au continuat meciul mare făcut, iar Norvegia conducea la pauză cu un singur gol, 13-12.
Partea secundă i-a aparținut în totalitate Norvegiei, care a înscris de 3 ori în debutul reprizei și s-a distanțat la 4 goluri. Norvegiencele au dominat total în repriza a doua și au marcat gol după gol, profitând de căderea adversarelor.
Norvegia s-a impus cu 31-23 în fața rivalei din nordul continentului și și-a adjudecat al 10-lea titlu european la a 13-a finală disputată.
Pentru învingătoare au marcat Henny Ella Reistad 8 goluri, Emilie Margrethe Hovden 6, Kari Brattset Dale 4, Camilla Herrem 4, Thale Rushfeldt Deila 3, Stine Ruscetta Skogrand 2, Sanna Charlotte Solberg-Isaksen 2, Maren Nyland Aardahl 1, Ingvild Kristiansen Bakkerud 1.

Silje Margaretha Solberg-Oesthassel a reuşit 12 intervenţii (36,36%).

Golurile echipei Danemarcei au fost reuşite de Anne Mette Hansen 5, Mie Enggrob Hoejlund 5, Andrea Aagot Hansen 3, Michala Elsberg Moeller 3, Helena Elver Hagesoe 3, Kaja Kamp Nielsen 1, Emma Cecilie Uhrskov Friis (CSM Bucureşti) 1, Rikke Iversen 1, Elma Halilcevic 1.

Anna Opstrup Kristensen a avut 9 intervenţii (24,32%).

Norvegia – Danemarca: Echipele de start:

  • Norvegia: M. Aardahl, I. Bakkerud, K. Breistol, K. Dale, C. Herrem, A. Hogseth, E. Hovden, M. Jacobsen, K. Lunde, A. Obaidli, H. Reistad, T. Rushfeld, L. Rushfeldt, S. Skogrand, Solberg-Isaksen, Solberg-Osthassel.
  • Danemarca: H. Elver, E. Friis, E. Halilcevic, A. Hansen, A. Hansen, L. Haugsted, M. Hojlund, R. Iversen, K. Jorgensen, K. Kindberg, A. Kristensen, M. Moller, K. Nielsen, T. Ostergaard, S. Toft, M. Tranborg.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo