Controversă majoră la Campionatul European de handbal! EHF a recunoscut eroarea care ar putea da peste cap clasamentul
Actualizat 23/01/2026 la 10:49 GMT+2
Partida Germania - Portugalia de la Campionatul European de handbal, câștigată de nemți cu 32-30, a fost marcată de o controversă uriașă. Lusitanii au contestat vehement validarea ultimului gol al meciului, iar EHF a recunoscut într-un comunicat oficial că brigada de arbitri din Suedia a greșit flagrant. Eroarea s-ar putea dovedi crucială în lupta pentru semifinale.
Germania - Portugalia (Campionatul European de handbal 2026)
Credit imagine: Getty Images
Joi s-au disputat primele 3 meciuri din grupa principală I de la Campionatul European de handbal masculin, iar spectacolul a fost unul de zile mari la Herning. În primul meci s-au întâlnit Germania și Portugalia, care au intrat cu câte două puncte în main-round, iar nemții s-au impus cu 32-30. Finalul meciului a fost marcat de o controversă majoră, lusitanii protestând vehement din cauza unor decizii de arbitraj discutabile.
Naționala condusă de Paulo Pereira, care e și antrenorul lui Dinamo, a redus din diferență când mai erau câteva secunde, dar nemții au repus repede și au marcat golul de 32-30. Deși eșecul era inevitabil pentru lusitani, aceștia au protestat vehement, deoarece diferența între o înfrângere la un gol și una la două goluri e uriașă. Portughezii au reclamat faptul că doi jucători ai nemților se aflau deja în jumătatea adversă când mingea a fost repusă în joc de la centru și le-au cerut arbitrilor suedezi Kurtajic și Wetterwik să revadă faza la camera VAR și să schimbe decizia. Cei doi oficiali nu au făcut acest lucru și au validat golul Germaniei.
"Ultimul gol al germanilor a fost neregulamentar. Trebuie să spun asta. Sper că nu va afecta clasamentul nostru final în grupă", a spus Paulo Pereira imediat după meci.
EHF a recunoscut că ultimul gol al partidei Germania - Portugalia a fost neregulamentar, dar a explicat de ce VAR-ul nu putea interveni
Faptul că au pierdut la două goluri diferență poate fi "fatal" pentru Portugalia, în cazul destul de probabil în care va termina la egalitate de puncte cu Germania și Danemarca. În prima fază a grupelor, lusitanii au produs o mare surpriză, învingând campioana mondială și olimpică. Astfel, dacă ar fi pierdut la un singur gol diferență în fața Germaniei, portughezii ar fi avut avantaj în fața nemților, în cazul în care aceștia vor pierde contra Danemarcei, ceea ce e foarte posibil.
La câteva ore după meci, Federația Europeană de handbal a recunoscut că rezultatul final al partidei Germania - Portugalia s-a datorat unei erori flagrante de arbitraj. Într-un comunicat emis pe site-ul oficial, EHF a explicat că decizia corectă în finalul meciului era anularea golului marcat de Germania și reluarea jocului cu posesia nemților, cu 5 secunde rămase de jucat. Totuși, EHF a anunțat că regulamentul nu permite analiza VAR pentru astfel de situații, deoarece nu era vorba despre o aruncare de la 7 metri, o eliminare sau o schimbare de posesie.
"Federația Europeană de Handbal a emis următoarea declarație și explicații suplimentare după meciul dintre Germania vs Portugalia din cadrul Campionatului European EHF masculin 2026:
La minutul 59:55, jucătorul german #54 (Justus Fischer) a executat aruncarea de reluare a jocului în urma unui gol marcat de echipa portugheză.
Doi jucători germani (#5 și #23, Miro Schluroff și Renars Uscins) au trecut linia de centru înainte de fluierul arbitrului, iar jucătorul #23 a primit ulterior mingea și a marcat. Deși repetarea aruncării de reluare a jocului ar fi fost procedura corectă, aceasta nu ar fi schimbat echipa aflată în posesia mingii.
În conformitate cu Regulamentul de redare video IHF, această situație nu a fost eligibilă pentru revizuire, deoarece nu se încadrează în prevederile articolului 9 din regulamentul VR ("Situații care schimbă jocul"), care includ decizii de aruncare de la 7 metri, penalizări sau decizii care pot duce la o schimbare a posesiei mingii.", a transmis EHF pe site-ul oficial.
Așadar, sintagma de "a muri cu dreptatea în mână" i se potrivește perfect Portugaliei, care într-un scenariu de coșmar ar putea rata calificarea în semifinale din cauza unui gol validat incorect. Totuși, lusitanii sunt încă la mâna lor pentru a termina în top 2 în "grupa morții" de la EURO, în care cel puțin alte 4 echipe au șanse reale de a se califica în semifinale. Ieri, Norvegia a învins Spania cu 35-34, iar Danemarca a trecut de Franța cu 32-29.
Germania e lider în această grupă, cu 4 puncte, dar mai are de jucat cu Danemarca, Franța și Norvegia, astfel că nu e deloc sigură de calificarea în semifinale. Danemarca, Franța, Portugalia și Norvegia au câte două puncte, iar Spania nu are niciun punct, fiind singura echipă care mai are doar șanse teoretice de a ajunge în lupta pentru medalii.
Astăzi se dispută primele meciuri din grupa principală II: Islanda - Croația (ora 16:30), Elveția - Ungaria (ora 19:00) și Slovenia - Suedia (ora 21:30).
Doi fotbaliști români cu experiențe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa pe 25 ianuarie de la ora 20 pe Eurosport 1. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi pe 31 ianuarie de la ora 18.30 și pe 1 februarie de la ora 18.50 pe Eurosport 1. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Germania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
32
30
Portugalia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
Promo
Promo