România s-a impus vineri în fața Ungariei, scor 28-27, şi s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial din Japonia. România a egalat pentru prima dată în meci în minutul 59 (27-27) și a trecut în avantaj cu doar câteva secunde mai târziu tot pentru prima dată, dar decisiv de această dată: 28-27.
România a fost condusă pe tot parcursul meciului, iar la pauză era deja o diferență de șase goluri în favoarea adversarelor (10-16). Tricolorele au revenit şi au egalat, iar golul victoriei a fost adus la ultima fază a meciului de Cristina Neagu, de la 7 metri.

Reacția IHF după victoria incredibilă a României

Campionatul Mondial
România a pierdut dramatic cu Olanda, după un meci bun făcut de jucătoarele lui Adi Vasile
09/12/2021 LA 09:09
“RO-MÂ-NIA! Au fost conduse cu șapte goluri în prima repriză, dar au reacționat foarte bine în partea a doua. Două ultime minute perfecte le-au adus o victorie legendară în fața Ungariei și biletul către grupele principale la Campionatul Mondial din Japonia!”, a transmis IHF pe contul oficial de Twitter.
În cadrul grupelor principale, în primul meci, România va întâlni Rusia. România este singura naţiune care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial şi are în palmares trei titluri, unul la handbal în şapte (1962) şi două la handbal în 11 (1956 şi 1960), două medalii de argint (1973 şi 2005), precum şi una de bronz (2015).
Campionatul Mondial
Adrian Vasile vede partea plină a paharului după eșecul cu Norvegia! Concluziile selecționerului
07/12/2021 LA 23:04
Campionatul Mondial
România – Norvegia 22-33. Nordicele ne-au arătat cam pe unde am ajuns cu naționala feminină
07/12/2021 LA 12:40