Eurosport
"România nu ne poate produce vreo surpriză" Rusoaicele, încrezătoare înaintea meciului de mâine
De
Publicat 07/12/2019 la 09:43 GMT+2
România le va întâlni în grupa principală la Campionatul Mondial pe Rusia, Suedia și Japonia.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
România a reușit calificarea în grupa principală la Campionatul Mondial, însă are o misiune extrem de dificilă pentru a obține calificarea în semifinale. Doar primele 2 clasate ajung acolo iar România intră în grupa principală cu 0 puncte. Primul adversar este Rusia, cea care a obținut 5 victorii în cele 5 partide de la Mondial.
Naționala lui Ambros Martin, cel care a fost și selecționer al României, este considerată marea favorită la trofeu. România ar trebui să câștige toate partidele rămase și să aibă un joc al rezultatelor favorabil pentru a accede în semifinale.
Una dintre cele mai mari absente din lotul Rusiei este Daria Dmitrieva, de la ȚSKA Moscova. Aceasta nu ia în calcul România în lupta pentru calificare.
Avem o echipă tare, Yaroslava Frolova a făcut un meci mare iar Anna Vyakhireva a fost fenomenală, a jucat 55 de minute, aproape că nu a fost schimbată deloc! Poate nu înscrie, dar pasele sale sunt esenţiale în jocul echipei" a spus Dmitrieva pentru presa din Rusia.
Programul României în grupele principale
Toate partidele vor avea loc în Kumamoto, Japonia.
Pentru că nu a obținut nicio victorie în partidele cu Spania și Muntenegru, România va porni cu 0 puncte în clasamentul din grupele principale ale Campionatului Mondial. Clasamentul grupei principale 2, din care face parte România:
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo