România și-a aflat 2/3 adversare din grupa principală la Campionatul Mondial de handbal feminin! Cu cine ne vom lupta pentru sferturi

România a început excelent Campionatul Mondial de handbal feminin din Olanda și Germania, cu două victoriii din două posibile. Tricolorele s-au calificat în main round și își cunosc deja 2 dintre cele 3 adversare din această fază, urmând ca ultima să fie stabilită după etapa a 3-a din faza preliminară.

What I Wore - Salgado: "Nu făceam schimb de tricouri pe teren, după El Clasico, de frica fanilor"

Sursa video: Eurosport

România s-a calificat sâmbătă în main round la Campionatul Mondial de handbal feminin. După ce au început turneul final cu o victorie convingătoare în fața Croației, tricolorele au avut mult de muncit în fața Japoniei, pe care au învins-o cu 31-27, într-un meci în care defensiva și poarta nu au funcționat la cei mai înalți parametrii.
România și Danemarca au două victorii din două posibile și se vor duela luni seara, de la 21:30, pentru locul 1 în grupa preliminară, în timp ce Croația și Japonia se vor duela direct pentru locul 3 și calificarea în faza principală.
Primele 3 echipe din grupa României se vor împerechea cu primele 3 din grupa B pentru a forma grupa principală. În urma rezultatelor de sâmbătă seara, Elveția și Ungaria și-au asigurat matematic locul în main round, iar Senegal e mare favorită în meciul direct cu Iran.
Pentru România ar fi extraordinar să producă surpriza cu Danemarca, așa cum speră și selecționerul Ovidiu Mihăilă. Chiar și cu o înfrângere cu nordicele, sportivele noastre speră să se poată bată la sferturi, fiind nevoie să le învingem în grupa principală pe Ungaria, Elveția și, foarte probabil, Senegal.
Ungurii au scris despre confruntarea pe care o vor avea cu România, analizând meciul tricolorelor împotriva Japoniei.
"Echipa națională a României a avut dificultăți în a intra în joc împotriva japonezelor în prima repriză, dar datorită a două goluri înscrise în ultimele două minute și jumătate, a reușit să intre la pauză în avantaj.
Echipa din Orientul Îndepărtat a egalat în repriza a doua, însă nu a putut menține ritmul: vecinii noștri de la est au obținut victoria în ultimele 10 minute (31–27).
Meciul cu danezii va decide dacă România va lua două sau mai multe puncte în Main Round, unde adversara din grupă va fi cu siguranță echipa națională a Ungariei"au scris cei de la Nemzeti.

Clasamentul Grupei A la Campionatul Mondial de handbal, după două etape:

1. Danemarca - 2 puncte (71-43)
2. România – 4 puncte (64-51)
3. Croaţia - 0 puncte (48-68)
4. Japonia - 0 puncte (46-67)

Programul Grupei A preliminară de la Campionatul Mondial de handbal feminin:

  • 27 noiembrie, ora 19:00 » România – Croația 33-24
  • 27 noiembrie, ora 21:30 » Danemarca – Japonia 36-19
  • 29 noiembrie, ora 19:00 » România – Japonia 31-27
  • 29 noiembrie, ora 21:30 » Croația – Danemarca 24-35
  • 1 decembrie, ora 19:00 » Japonia – Croația
  • 1 decembrie, ora 21:30 » Danemarca – România
România a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial de handbal feminin, iar în 2023 s-a clasat pe locul 12.
1 titlu mondial are România la feminin, cucerit în 1962, după o finală cu Danemarca. Sportivele noastre au mai obţinut 3 medalii la Mondial, ultimele două în epoca modernă (argint în 2005, în Rusia, şi bronz în 2015, în Danemarca).
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo