Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce se întâmplă cu CSM București! Nicușor Dan a făcut anunțul: “Până atunci va continua angajamentul"

Irina Aldea

Actualizat 30/10/2020 la 16:37 GMT+2

Noul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit vineri despre soarta celei mai puternice echipe de handbal din România, CSM București.

Cristina Neagu

Credit imagine: Getty Images

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a susținut azi o conferință de presă la sediul Primăriei și a vorbit despre cea mai puternică echipă de handbal a României, CSM București, clubul finanțat de PMB. Primarul ales al Capitalei spune că, până la vară, activitatea echipei de handbal nu va fi afectată. Ulterior, Primăria va face o analiză și va lua noi decizii, Nicușor Dan dorind atragerea de investiții private la echipă.
"CSM Bucureşti are o echipă de handbal, care este angrenată într-o competiție europeană. Angajamentul faţă de această echipă va continua cel puţin până în vara anului viitor pentru ca parcursul european al acestei echipe să nu fie afectat şi pentru că este vorba de nişte profesioniste, care au semnat un contract cu Municipalitatea, iar noi suntem oameni serioşi şi ne ţinem de contractele pe care le semnăm.

Nicușor Dan a vorbit despre soarta celei mai bune echipe de handbal a României

Mai departe, ce se va întâmpla începând cu vara asta... Nu este momentul să facem analiza chiar în aceste două săptămâni, când avem coronavirus şi situaţia financiară pe care o avem. Până în primăvară o să facem o analiză, o să vedem planuri de management și cum putem să facem ca parte din banii pe care îi consumă această echipă să vină din surse din private. E o decizie pe care o să o luăm la momentul acela", a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti este una dintre cele mai puternice din Europa, participând frecvent în ultimii ani în Champions League, competiţie pe care a şi câştigat-o în 2016. În componența clubului se află și Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii.CSM Bucureşti, club susţinut de Primăria Capitalei, are 14 secţii sportive, inclusiv de scrabble, yachting sau motociclism.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo