Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CSM București a pierdut în ultima secundă duelul cu Brest din Champions League

Nicu Savin

Publicat 30/10/2021 la 18:34 GMT+3

CSM București a fost învinsă pe teren propriu de Brest Bretagne, vicecampioana Europei, scor 30-29. Golul victoriei franțuzoaicelor a fost marcat în ultima secundă a partidei.

Cristina Neagu

Credit imagine: Getty Images

CSM București venea după 3 victorii consecutive în grupele Champions League, iar entuziasmul era mare în tabăra lui Adi Vasile înainte de duelul cu vicecampioana Europei, Brest Bretagne.
"Tigroaicele" au început mai bine și au avut un avans de 4 goluri (8-4) în prima parte a meciului, dar franțuzoaicele au echilibrat partida și la pauză aveau numai 2 goluri de recuperat (16-14). Cristina Neagu a excelat în prima parte, marcând 7 goluri.
Citește și:

CSM București, înfrângere dramatică în fața celor de la Brest Bretagne

În startul reprizei secunde, bucureștencele și-au păstrat avansul, dar apoi a avut loc un moment de cădere în jocul echipei noastre, iar oaspetele au egalat și chiar au reușit să se desprindă la 2 goluri. Finalul a fost unul extrem de încins, cele 2 echipe alternând la conducere.
Cu un minut înainte ca sirena să anunțe finalul partidei scorul era egal, 29-29, după ce fetele noastre au condus cu 29-27. CSM a avut atacul, dar nu a reușit să marcheze și franțuzoaicele au avut ultimul cuvânt. Apărarea bucureștencelor nu a rezistat și Brest a marcat golul victoriei în ultima secundă a timpului regulamentar.
În urma acestui eșec, CSM rămâne cu 6 puncte și a căzut pe locul 5 în grupă, fiind egalată de Brest. În etapa următoare, CSM va juca în deplasare cu Ferencvaros, ocupanta locului secund în grupă.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo