Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cele 17 jucătoare de la Corona Brașov și-au aflat pedepsele, după ce au fost acuzate de dopaj

Cosmin Cioboata

Actualizat 10/06/2020 la 21:04 GMT+3

Cele 17 jucătoare de la Corona Brașov și-au aflat pedepsele, după ce au folosit o metodă de dopaj, denumită laseroterapie intravenoasă, la finalul anului trecut.

Cele 17 jucătoare de la Corona Brașov și-au aflat pedepsele, după ce au fost acuzate de dopaj

Credit imagine: Eurosport

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a luat o decizie finală în cazul jucătoarelor de la Corona Brașov, acuzate că s-au dopat folosind laseroterapia intravenoasă, metodă interzisă de WADA (Agenția Mondială Anti-Doping).
Potrivit Gazetei Sporturilor, ANAD a anunțat perioadele de suspendare din competițiile sportive pentru handbalistele de la Corona Brașov:
  • un an și trei luni pentru Daciana Hosu, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu
  • un an și patru luni suspendare din activitatea sportivă pentru Ana Maria Lopătaru, Eliza Buceschi, Daria Bucur, Natasha Nolevska, Elaine Gomez și Ivona Pavicevici
  • un an și opt luni de suspendare pentru Andreia Ciuciulete, Oana Căprar, Claudia Lăcătuș, Marilena Neagu, Elena Pătuleanu, Diana Popescu, Sorina Târcă și Victoria Timoșenkova
Perioadele de suspendare vor începe în funcție de momentul în care sportivele au fost anunțate de ANAD. În acest sens, sunt luate în vedere următoarele date: 25 noiembrie, 26 noiembrie, 29 noiembrie sau 3 decembrie. Handbalistele vor putea contesta decizia Comisiei în termen de 21 de zile.

Autodenunțul jucătoarelor de la Corona Brașov

Jucătoarele de la Corona Brașov s-au autodenunțat în momentul în care au postat pe Instagram fotografii cu terapia intravenoasă cu laser. Fotografiile care le-au dat de gol pe jucătoare au fost acum obținute de Gazeta Sporturilor.
Jucătoarele nu erau conștiente că metoda este interzisă, ele fiind asigurate de medicul clubului că totul este în regulă, fiind vorba de o metodă nouă de recuperare. Drept urmare, trei dintre jucătoare au postat pe Instagram imagini cu tratamentul. În cele din urmă, decizia s-a dovedit a fi chiar un autodenunț.
Bianca Bazaliu și Cristina Laslo, ambele aflate în lotul României pentru Mondialul din Japonia, au postat fotografii cu ele în timpul terapiei. Acest tip de terapie nu poate fi depistat printr-un test anti-dopping, nici măcar prin probe de sânge. Așadar, postările jucătoarelor s-au dovedit a fi esențiale.
picture

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo