Cristina Neagu a jucat duminică seară, în Polonia, primele minute după accidentarea terifiantă de la Campionatul European din 2018, în meciul România – Ungaria, care a ținut-o pe margine mai mult de 10 luni.
Interul stânga a avut emoții la partida MKS Lublin – CSM București (19-28), dar a trecut cu bine peste primul test. La conferința de presă de după meci, Cristina s-a arătat foarte mulțumită după cum a decurs această zi. După primele 24 de minute de joc în 2019, Cristina Neagu a oferit și primele declarații. Ea a precizat că este fericită pentru cele două puncte obținute de CSM București, dar și pentru faptul că a revenit în teren.
”Sunt foarte fericită, este o zi specială pentru mine, m-am reîntors după aproape 10 luni de la operația suferită. A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine, am avut multe probleme cu genunchiul, lucrurile nu am mers așa cum aș fi vrut. Să joc aici primele minute înseamnă mult pentru mine, nu-mi rămâne decât să sper că totul va fi OK, că genunciul meu va fi bine mâine, să pot să joc în următoarele meciuri în Liga Națională și Liga Campionilor. Per total, sunt foarte muțumită!”, a declarat Cristina Neagu.
Handbal
Cristina Neagu, veste excelentă! Când revine la echipa națională a României: "Atunci mă întorc!"
11/08/2021 LA 11:16
Cristina Neagu (31 ani) a suferit la începutul anului o intervenție chirurigală după ruptura de ligamente. A fost a treia accidentare gravă pe care căpitanul naționalei a suferit-o de-a lungul timpului. După primele două a revenit însă la cel mai înalt nivel, iar printre altele a câștigat Liga Campionilor cu Buducnost și medalia de bronz cu naționala României la Mondialul din Danemarca, ambele în 2015. De asemenea, a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii de IHF în alte trei ocazii, în 2015, 2016 și 2018, după ce obținuse acest premiu și în 2010.
Mediafax
Handbal
Cristina Neagu ajunge iar pe masa de operații! Anunțul handbalistei după meciul cu Râmnicu Vâlcea
20/05/2021 LA 18:52
Handbal
Cristina Neagu, despre salariul uriaș de la CSM București: "Nu e treaba mea de unde vin banii!"
17/04/2021 LA 08:36