Cristina Neagu se retrage! Cea mai bună handbalistă a României spune "adio" după acest sezon

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a României și de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, a anunțat în această seară că la finalul actualului sezon competițional se va retrage din sport, după o carieră absolut senzațională.

Cristina Neagu

Credit imagine: Getty Images

Ajunsă la 36 de ani, cea mai bună handbalistă a României va spune "adio" sportului de performanță în câteva luni, la finalul sezonului competițional 2024-2025.
Cristina Neagu ar fi visat să meargă cu naționala României la Jocurile Olimpice, dar visul ei a fost spulberat iarna trecută, când tricolorele nu s-au calificat nici măcar la turneul preolimpic. Atunci a luat decizia să se retragă de la echipa națională, iar acum fostul căpitan al primei reprezentative și-a anunțat definitiv retragerea din sport.
La capătul unei cariere impresionante, după 25 de ani de handbal, Cristina Neagu își va termina aventura pe semicerc vara viitoare, după cum a anunțat în urmă cu scurt timp la Știrile PRO TV.
"Am un mesaj important pentru iubitorii handbalului și mai ales pentru oamenii care m-au susținut și m-au urmărit de-a lungul carierei mele. Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă, am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte, m-am tot gândit la momentul potrivit, dar acesta nu e niciodată.
Am hotărât că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal. Nu ştiu dacă e un singur motiv, cred că momentul acesta vine în cariera oricărui sportiv, dar nu vreau să fie o veste tristă, ci să ne bucurăm cu toţii", a spus Neagu, în interviul oferit Andreei Esca.
Vreau ca în acest sezon să mă bucur din plin de ultimele meciuri.

Cristina Neagu se retrage din handbal, după 25 de ani

Neagu a anunțat că până la finalul sezonului va organiza o caravană în toată țara prin care iubitorii handbalului să poată să o mai vadă încă o dată jucând. Mai multe detalii despre evenimentele care vor avea loc va anunța în perioada următoare, pe rețelele de socializare.
"Vreau să fac ceva special în acest sezon. O caravană. Va merge cu mine peste tot în orașele țării. Vom avea un spațiu special în care mă voi întâlni cu fanii după meciuri, dacă vor să mă vadă jucând ultima dată în oraşul lor, să vină alături, să ne facem poze, să primească autografe! Sunt 25 de ani de carieră şi 20 la cel mai înalt nivel, am trăit multe momente frumoase. Sigur că oamenii ţin minte trofeele, m-am bucurat de trofeul Ligii Campionilor şi de cele 2 medalii obţinute cu naţionala.
E un sentiment unic. Am stat şi 4 ani în afara terenului, cred că atunci am învăţat cele mai importante lecţii", a mai spus Neagu.
Am avut multe momente grele din cauza accidentărilor. Am stat aproape patru ani în afara terenului. A învățat cum e să ai răbdare. Și să nu renunți niciodată. Cred că mi-am și depășit nivelul după aceste accidentări. Sincer îți spun, le consider cele mai mari victorii ale carierei mele - Cristina Neagu
Căpitanul nostru a anunţat în această seară că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe terenul de handbal. Ne bucurăm că suntem parte din această călătorie fantastică a singurei handbaliste desemnată de 4 ori cea mai bună din lume şi care în următoarele meciuri are şanse să devină golgheterul all-time al competiţiei - mesaj transmis de CSM București
Născută în capitală, Cristina a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. La nivel de echipe de club, Neagu a jucat de-a lungul carierei la Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Buducnost și CSM București.
Neagu a evoluat 17 ani la echipa națională și a câştigat două medalii de bronz cu România, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.
A fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii de către IHF de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, al cărui golgheter a fost.
În februarie, Cristina Neagu a depăşit borna de 1.100 de goluri marcate în Liga Campionilor la handbal feminin, fiind devansată în acest clasament all-time doar de jucătoarea muntenegreană Jovanka Radicevic.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo