CS Dinamo Bucureşti a pierdut și finala mică din European League! "Dulăii", eșec la limită cu Loewen

CS Dinamo Bucureşti a fost învinsă de formaţia germană Rhein-Neckar Loewen cu scorul de 32-31 (18-15), duminică, în finala mică a competiţiei masculine de handbal EHF European League, găzduită de Barclays Arena din Hamburg.

Xavi Pascual

Credit imagine: Getty Images

Rhein-Neckar Loewen a dominat jocul, campioana României fiind în avantaj în doar trei rânduri (6-5, 7-6, 8-7). Rhein-Neckar Loewen a avut la pauză un avans de trei goluri, 18-15, iar în repriza secundă ecartul a ajuns la cinci goluri (28-23, 30-25), Dinamo reuşind să se apropie pe tabelă în final. Echipa bucureşteană a avut şansa egalării, dar mingea aruncată de Cenic când mai erau şapte secunde a lovit bara.
Dinamo a încheiat meciul cu trei jucători accidentaţi: Lazar Kukic, Ante Kuduz şi Robert Militaru.
Pentru echipa antrenată de Xavi Pascual au marcat Miklos Rosta 6 goluri, Andrii Akimenko 5, Stanislav Kasparek 5, Ali Zein 5, Lazar Kukic 3, Ante Kuduz 2, Aleksandar Cenic 1, Dan Racoţea 1, Alex Pascual Garcia 1, Daniel Stanciuc 1, Viaceslav Bohan 1.
Portarul Vladimir Cupara a avut 5 intervenţii (16,13%), iar Saeid Heidarirad a reuşit 3 (37,50%).
Golurile învingătorilor au fost reuşite de Niclas Vest 6, Jannik Kohlbacher 6, Tobias Reichmann 5, David More 4, Juri Knorr 3, Gustav Davidsson 2, Olle Forsell Schefvert 2, Steven Plucnar Jacobsen 1, Patrick Groetzki 1, David Spath 1, Jon Lindenchrone Andersen 1.
Portarul David Spaeth a totalizat 11 intervenţii (26,83%), iar Joel Birlehm a apărat un şut (50%).
Meciul a fost arbitrat de slovacii Andrej Budzak şi Michal Zahradnik, delegaţi EHF fiind israelianul Shlomo Cohen şi maltezul Alan Grima.
Sâmbătă, în semifinale, Dinamo a fost întrecută de altă echipă germană, SG Flensburg-Handewitt, cu 38-32.
Duminică, de la lora 19:00 se va juca finala competiţiei, între echipele germane SG Flensburg-Handewitt şi Fuchse Berlin, deţinătoarea trofeului.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo