Eurosport
CS Dinamo, la o victorie de titlu în Liga Națională! Cum arată clasamentul din campionatul României
De
Publicat 26/04/2026 la 11:54 GMT+3
CS Dinamo București se află la o singură victorie de un nou titlu în Liga Națională de handbal masculin, după ce a învins-o pe CSM Vaslui cu 43-32, sâmbătă, într-un meci desfășurat pe teren propriu, în etapa a 20-a.
CS Dinamo București
Credit imagine: Facebook
Branko Vujovic a marcat 8 goluri, iar Miklos Rosta și Haniel Vinicius Langaro Inoue, câte 5 goluri.
Vicecampioana AHC Potaissa Turda a pierdut acasă în ultima secundă cu CSU din Suceava, 28-29, veteranul Răzvan Gavriloaia marcând golul victoriei oaspeților.
CSM București a urcat pe podium, după ce a învins-o pe CSM Constanța cu 31-29 în deplasare. Andrei Valeriu Drăgan a reușit 7 goluri pentru "tigri", iar Bogdan Mănescu s-a remarcat cu 6 goluri.
În alt meci, CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Sighișoara cu 37-25. Anderson Da Silva Molino a marcat 9 goluri pentru oaspeți, iar Tudor Botea a înscris 6. Portarul Anton Terehov a avut nu mai puțin de 14 intervenții.
Clasamentul din Liga Națională
1. CS Dinamo București 30 puncte (18 jocuri)
2. ACS HC Buzău 24 (17)
3. CSM București 23 (18)
4. SCM Politehnica Timișoara 22 (17)
5. CS Minaur Baia Mare 22 (18)
6. CSM Vaslui 21 (18)
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo