Deja nu mai reprezintă un mister situația neplăcută de la CSM București, unde jucătoarele și staff-ul tehnic s-au lovit de restanțe salariale în ultimele luni.
În semn de protest, Cristina Neagu și colegele sale chiar au ieșit cu un banner pe teren, la meciul cu Ferencvaros, de luna trecută, în care făceau apel către autorități să își respecte promisiunile și să le respecte munca de pe teren.
Între timp, la conducerea Capitalei a ajuns Nicușor Dan. Noul primar al Bucureștiului a declarat recent că angajamentul față de CSM va continua cel puțin până în vară, când va avea loc o analiză detaliată:
Handbal
Adi Vasile, dezlănțuit în timpul meciului CSM București–Rostov Don: "Altfel arătați ca niște gloabe"
ACUM 6 ORE
"Angajamentul faţă de această echipă va continua cel puţin până în vara anului viitor, pentru ca parcursul european al acestei echipe să nu fie afectat şi pentru că este vorba de nişte profesioniste, care au semnat un contract cu Municipalitatea. Suntem oameni serioşi şi ne ţinem de contractele pe care le semnăm.
Mai departe, ce se va întâmpla începând cu vara asta... Până în primăvară o să facem o analiză, o să vedem planuri de management și cum putem să facem ca parte din banii pe care îi consumă această echipă să vină din surse private. E o decizie pe care o să o luăm la momentul acela.", spunea, recent, Nicușor Dan.

CSM București, apel către Primăria Capitalei: "Avem nevoie să fim îngrijiți!"

Situația incertă de la club l-a determinat pe Adrian Vasile, antrenorul "tigroaicelor", să facă apel către Primăria Capitalei. Tehnicianul cere intens susținerea și implicarea autorităților în viitor:
"Este o săptămână în care trebuie să strângem rândurile și trebuie să simțim și efortul autorităților. Știți problema cu salariile. Fetele s-au sacrificat în fiecare zi, ați văzut ce s-a întâmplat astăzi… Avem nevoie să fim îngrijiți.", a spus Adrian Vasile, pentru Digisport.
Adrian Vasile a vorbit și despre starea Cristinei Neagu, vedeta lui CSM București, care n-a putut evolua în meciul din această seară din cauza unor probleme musculare:
"Cristina a avut o lună foarte grea. A avut COVID-19, a stat două săptămâni, iar după aceea s-a antrenat, a jucat un meci și au apărut probleme musculare. Este greu pentru orice jucătoare, oricât de valoroasă ar fi. Am preferat să nu riscăm și să joace atunci când se va simți bine.", a mai spus Adrian Vasile.
După 7 meciuri disputate, CSM București este lider în grupa A din Liga Campionilor, cu 11 puncte.
Handbal
CSM București nu se regăsește! "Tigroaicele", învinse acasă de Rostov Don, în Champions League
ACUM 7 ORE
Handbal
Dinamo este pusă pe fapte mari! Este la un pas de a perfecta un alt transfer de senzație
IERI LA 19:08