Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CSM București, aproape calificată în grupele principale! Râmnicu Vâlcea a pierdut în Muntenegru

Cosmin Cioboata

Publicat 20/10/2019 la 12:37 GMT+3

Jucătoarele de la CSM București au câștigat la scor meciul cu Perla Lublin din grupele EHF Champions League și sunt cu un picior în faza următoare a competiției.

CSM - Lublin

Credit imagine: Eurosport

Jucătoarele antrenate de Adrian Vasile au dominat clar întreaga confruntare din Sala Poliventă și s-au impus la 16 goluri. A fost cea mai mare diferență înregistrată de "tigroaice" în competiția europeană pe care au și câștigat-o în 2016. CSM a bătut astfel recordul din urmă cu doi ani, când o învingea pe Nykobing cu 39-26. Linea Thorstensson și Crina Pintea au fost cele mai în formă jucătoare din atacul vicecampioanei României.
La finalul meciului din grupele EHF Champions League, antrenorul CSM-ului s-a arătat mândru de evoluția jucătoarelor sale:
Mă simt foarte bine după această reprezentație a fetelor! Mă bucură enorm atitudinea lor din timpul meciului!
CSM - Lublin
Sursa: facebook.com/CSMBOfficial/
După victoria categorică din fața echipei poloneze, CSM București este aproape calificată în grupele principale. Echipa din capitală n-a fost singura din campionatul României care a evoluat în grupele EHF aseară. SCM Râmnicu Vâlcea a jucat pe terenul lui Buducnost, unde a pierdut la diferență de patru goluri (23-19). După meciul din Muntenegru, campioana României se află pe locul al treilea în grupa C, cu o singură victorie. Jovanka Radicevic a fost cea mai bună jucătoare de pe teren. Fosta handbalistă de la CSM București a înscris de 11 ori pentru Buducnost și a asigurat a treia victorie consecutivă din grupe.

CSM București – Perla Lublin 35-19:

CSM București: Ion, Dedu; Grubisic, Curea (5), Torstensson (5), Cvijic (2), Perianu (3), Klikovac (2), Omoregie (3), Marin (1), Vâlcan (3), Jipa, Pintea (6), Moisă (4), Grbic (1)
Perla Lublin: Gawlik, Besen; Matuszczyk (3), Labuda (2), Moldrup (2), Blazevic (4), Gadzina (1), Szarawaga (1), Achruk (2), Gega (1), Krolikowska, Olek, Nocun (3), Nosek

Buducnost - SCM Râmnicu Vâlcea 23- 19:

Buducnost: Jovanka Radicevic (11), Barbara Lazovic (3), Djurdjina Jaukovic (2), Tarjana Brnovic (2), Majda Mehmedovic (2), Milena Raicevic (2), Ema Ramusovic (1).
SCM Râmnicu Vâlcea: Ann Grete Norgaard Osterballe (4), Marta Lopez Herrero (3), Asma Elghaoui (3), Mireya Gonzalez Alvarez (2), Samara Da Silva Oliveira (2), Kristina Liscevic (2), Irina Glibko (1), Cristina Florică (1), Alicia Fernandez Fraga (1).
CSM - Lublin
Sursa: facebook.com/CSMBOfficial/

Iată situația din grupele lui CSM București și Râmnicu Vâlcea:

Grupa B
  • 1. CSM București 5p
  • 2. Esbjerg 4p
  • 3. Rostov-Don 3p
  • 4. Lublin 0p
Grupa C
  • 1. Brest Bretagne 6p
  • 2. Buducnost 4p
  • 3. Râmnicu Vâlcea 2p
  • 4. Bietigheim 0p
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo