Eurosport
Deschiderea Campionatului European de handbal masculin, pe un stadion de fotbal plin. Record de 54.000 de suporteri
De
Publicat 07/01/2024 la 16:25 GMT+2
Campionatul European de handbal masculin se va desfășura în perioada 10 ianuarie - 28 ianuarie 2024, în Germania, iar ziua de deschidere se anunță o adevărată sărbătoare, care va aduna, pe un stadion de fotbal, peste 50.000 de fani, ceea ce reprezintă un adevărat record.
Campionatul European de handbal masculin
Credit imagine: Twitter
Campionatul European de handbal masculin, la care va lua startul și naționala României, pentru prima dată după o pauză de 28 de ani, va marca, în ziua de deschidere, la meciurile dintre Franța și Macedonia de Nord, respectov dintre Germania și Elveția, de miercuri, 10 decembrie, un record fără precedent în acest sport, în jocurile care se va consuma pe un teren amenajat pe gazonul stadionului de fotbal din Düsseldorf.
Merkur Spiel-Arena din Düsseldorf va fi gazda unui eveniment istoric pentru handbal, odată cu cele două meciuri programate în prima zi, meciuri care sunt aproape sold-out cu câteva zile înainte de start.
Noutatea acestui start de turneu final constă în faptul că meciurile se va disputa în fața a 54.000 de spectatori pe un stadion de fotbal transformat în pavilion special pentru acest eveniment continental, potrivit Marca.
Se așteaptă ca meciurile de miercuri să doboare un record vechi de un deceniu, stabilit în 2014, când un alt meci din Germania, în Bundesliga, între Rhein-Neckar Löwen și HSV Hamburg, a atras 44.189 de spectatori pe Frankurt Arena. Acum, zece ani mai târziu, această cifră va fi depășită cu 10.000 de spectatori.
Precedenta cea mai bună prezență la un Campionat European a fost de 20.022 de spectatori la EURO 2022, de la Budapesta, care va fi însă depășită categoric acum.
Se va marca un record istoric în handbal, la deschiderea Europeanului
Emulația creată în jurul Europeanului este categoric una uriașă, întrucât 50.000 de bilete pentru meciul dintre naționala Germaniei și Elveția au fost cumpărate cu 118 zile înainte de meciul de deschidere. Alte date, cum ar fi faptul că 75% din biletele pentru întregul Campionat European au fost cumpărate cu 45 de zile înainte de începerea turneului, arată cultura handbalistică de invidiat din Germania.
"Având în vedere că se așteaptă ca Merkur Spiel-Arena să fie plină în ziua deschiderii, am atins deja prima piatră de hotar a EHF EURO 2024. Peste 50.000 de fani pe stadion și o prezență record la nivel mondial reprezintă entuziasmul față de acest turneu în Germania și la nivel internațional", a spus secretarul general al EHF, Martin Hausleitner, pentru site-ul EHF.
Delegația României va pleca pe data de 8 ianuarie în Germania, la EURO 2024.
România a fost repartizată în grupa B, cu Austria (12 ianuarie), cu Spania (14 ianuarie) şi cu Croaţia (16 ianuarie). Primele două clasate se vor califica în grupele principale.
EURO 2024 are loc în perioada 10-28 ianuarie, în şase oraşe din Germania. Meciul de deschidere este Germania – Elveţia, la Düsseldorf.
Ultima participare a României la un turneu final european a fost la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo