Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo la handbal în 2012 era mai rău decât azi la fotbal. De la o formație aproape desființată, acum face senzație

Andrei Nicolae

Actualizat 29/10/2021 la 16:49 GMT+3

Dinamo București a obținut un rezultat admirabil, joi seara, în Liga Campionilor la handbal masculin, 31-29 cu Veszprem, adversară cotată printre favorite la câștigarea întrecerii.

Dinamo handball - Khalifa Ghedbane

Credit imagine: Other Agency

Dinamo București este o echipă care a scris o pagină importantă pentru handbalul masculin din România, prin succesul realizat împotriva formației maghiare. Rezultatul de joi seara poate însemna un nou moment de plecare și pentru reprezentativa masculină, care nu mai ajunge de ani de zile la turnee finale.
Dinamo nu este de azi, de ieri în handbalul românesc. În alte vremuri a câștigat inclusiv Cupa Campionilor Europeni și a propulsat către echipa națională nume uriașe, în frunte cu Petre Ivănescu, Ghiță Licu, Ioan Moser, Mihai Redl. Dar clubul a trecut și prin momente dificile.
În urmă cu aproximativ un deceniu, echipa de handbal era în pragul desființării, ajunsese fără jucători și fără bani. Viața acestei echipe a depins în prima fază de un singur om, Ovidiu Semen, cel care s-a zbătut ca această formație de tradiție să nu dispară. Nu numai că a ținut-o în viață, dar a reușit să o și salveze de la retrogradare. Clubul din Ștefan cel Mare este azi singurul din întreaga istorie a handbalului masculin din România care nu a retrogradat din Liga Națională.

Dinamo era în urmă cu câțiva ani fără jucători și fără bani

Pentru a evita dispariția, Dinamo a acceptat să facă inclusiv naveta în Brașov, Călărași și Buzău,autoritățile locale au ajutat echipa să supraviețuiască. În ediția 2012/13, echipa a mai avut însă finanțare doar pentru prima jumătate a sezonului.
"Nu am cum să uit prin ce am trecut. Nu mai aveam echipă, nu aveam bani. Știu că am făcut un trial cu 100 de handbaliști, în care Eliodor Voica și Ene Ionel au încercat săgăsească jucători, să avem cu ce pleca la drum. La Dinamo nu aveam bani, așa că am plecat la Brașov, Călărași, Buzău. Țin minte că în 2011, pe 2 septembrie am vorbit cu autoritățile de la Călărași, care tocmai aveau o sală nouă, și am bătut palma. Noi nu avem încă jucători. Pe 9 septembrie am jucat primul meci în campionat cu Turda. În sezonul următor am plecat la Buzău, dar nu au putut să ne țină decât un tur", a rememorat Ovidiu Semen, aflat și azi în staff-ul de conducere al echipei.
Ajuns la capătul puterilor, Ovidiu Semen l-a căutat la începutul anului 2013 la Daniel Georgescu, actualul conducător al formației, care avea o echipă de handbal în liga secundă, Interhandball București, cu foști mari sportivi, cu Mocanu, Drăgăniță, cu Aurel Stângă, fratele lui Vasile Stângă. Făceau handbal de plăcere. Se strângeau dimineața, jucau, apoi plecau cu familiile la restaurant.

"Tu vei fi șeful acestei echipe! Vino, pentru că nu mai pot și nu mai rezist"

"L-am rugat frumos să vină să ia echipă, i-am spus: 'Tu vei fi șeful acestei echipe! Vino, pentru că nu mai pot și nu mai rezist'. Nu mai aveam nicio soluție de salvare de la retrogradare. A venit la echipă, a adus și câțiva băieți și în cele din urmă am evitat retrogradare. Am mers împreună la doamna Lipă (n.r. la data respectivă venise comandant la CS Dinamo), iar de aici am plecat pe un nou drum", a povestit Ovidiu Semen pentru Eurosport România.
În 2013, Dinamo și-a inaugurat și actuala arenă de handbal, iar primul meci a fost cu... Veszprem! Reprezentanta României a invitat echipa maghiară la un joc amical în memoria lui Marian Cozma.
"Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că vom ajunge să jucăm un meci oficial cu Veszprem în Liga Campionilor și o să mai și batem, i-aș fi spus că este nebun. Dar de la acel meci a plecat totul", a punctat Daniel Georgescu. Completat apoi de Ovidiu Semen: "Uneori stau și privesc unde am fost și nici acum nu îmi vine să cred unde am ajuns".
După două sezoane, Dinamo a revenit pe podium în Liga Națională. În semifinalele cu Minaur Baia Mare din 2015 s-a simțit însă dezavantajată de arbitraj, dar acest lucru nu a făcut decât să-i ambiționeze și mai mult pe oficialii clubului să-și întărească echipa.
"Pe drumul de întoarcere spre București, doamna Lipă, foarte indignată de tot ce a văzut, dar la fel de impresionată pentru că își dorea la fel de mult performanță, m-a întrebat: 'Geo, ce trebuie să mai facem, ca să ajungem să luăm campionatul?' Ne-am întărit și mai mult, iar din sezonul următor nu am mai pierdut niciun campionat", a povestit Daniel Georgescu.

Dinamo domină din 2016 pe plan intern

Dinamo a jucat în Liga Campionilor și în perioada 2016-2020, dar în grupele valorice secundare. În 2020 s-a calificat în optimile de finală, dar dubla partidă cu PSG nu s-a mai desfășurat din cauza pandemiei de coronavirus. Din ediția trecută, competiția s-a redus la 16 echipe. România nu a mai avut acces decât prin wildcard. Anul trecut nu l-a primit, anul acest a primit invitația, iar clubul din Ștefan cel Mare profită din plin. În primele 6 jocuri a obținut două victorii de senzație, cu Vive Kielce și Veszprem.
Dinamo handbal - Cedric Sorhaindo
Ambițiile echipei Dinamo nu se opresc însă aici, mai ales că în urma eforturilor din ultimii ani a ajutat și România să urce în Top 9 în ierarhia pe națiuni. Asta înseamnă că viitoarea campioană a României va juca în Liga Campionilor pe merit sportiv. Dinamo nu vrea să rateze această ocazie și a început deja să-și facă o echipă și mai puternică. Sportul românesc are acum încă un club care face din nou senzație în Europa!
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Sursa foto: CS Dinamo
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo