Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo și Steaua sunt neînvinse în amicale. Toate rezultatele meciurilor de pregătire

Marian Ursescu

Actualizat 07/08/2022 la 17:10 GMT+3

Cele două mari rivale vor juca primul meci oficial al noului sezon. Se vor întâlni în Supercupa României pe 18 august, la București

Dinamo handbal

Credit imagine: facebook

Echipele din Liga Zimbrilor își continuă meciurile de pregătire în vederea începerii noului sezon.
Campioana României, Dinamo și-a testat deja forțele cu două dintre adversarele în Liga Zimbrilor. Meciurile au avut loc în sala proprie, iar ”câinii roșii” s-au impus pe fiecare dată la scor: 34-26 cu Poli Timișoara și 36-26 cu CSM București.
Dinamo își va prezenta noile staruri în fața propriilor suporteri pe 10 august, în urma unui meci cu Potaissa Turda. Echipa antrenată de Xavier Pascual a adus în această vară nu mai puțin de 7 jucători noi, șase străini și un singur român, portarul Alexandru Bucătaru. Cel mai cunoscut jucător înregimentat de Dinamo este egipteanul Ali Zein, cel care vine de la Barcelona, echipă cu care a câștigat Liga Campionilor.
În rest, au mai venit în Ștefan cel Mare Joao Pedro Silva (de la Puente Genil), Lazar Kukic (Benfica), Stanislav Kasparek (Meshkov Brest), Andrij Akimenko (Azoty Pulawy) și Viacheslau Bokhan (Motor Zaporojie).
În Liga Campionilor, Dinamo Bucureşti va evolua în grupa A, cu PSG Handball, Magdeburg, GOG, FC Porto, Telekom Veszprem, Orlen Wisla Plock şi HC Zagreb. Primul meci va fi însă pe 14 septembrie, pe teren propriu, cu campioana Germaniei, SC Magdeburg.

Steaua a câștigat Cupa Municipilui Bacău

Marea rivală a dinamoviștilor, Steaua București a început și ea în forță partidele amicale. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă nu a suferit mari schimbări în această vară. A plecat doar interul Dragoș Hanțaru, iar la veniri două nume: portarul Alexandru Pașca și extrema Alexandru Tărîță.
Steaua a jucat primele trei meciuri de verificare la ”Cupa Municipiului Bacău” și le-a câștigat pe toate: 32-27 cu CSM Bacău, 27-26 cu CSM Vaslui și 23-21 cu HC Buzău. Buzoienii s-au clasat pe doi în turneul din Moldova, trecând la rândul lor de CSM Vaslui cu 23-22 și cu 25-21 de CSM Bacău. Vasluiul a terminat ultima, pierdzând și disputa cu CSM Bacău, 26-31.
Steaua-Buzau

Minaur Baia Mare, trei victorii, Turda două înfrângeri

Vicecampioana Minaur Baia Mare a câștigat și ea primele trei meciuri de verificare în această vară. Echipa care a terminat pe locul 3 ediția trecută de campionat, a învins la Timișoara pe Poli, 31-30, și apoi pe teren propriu pe HC Odorhei, echipă din liga secundă, 34-26, și pe Potaissa Turda, 26-25.
Turdenii sunt încă la stadiu de căutări, clujenii pierzând și în fața celor de la CSU Suceava, în turneul de la Baia Mare, 28-33.
HC Dobrogea Sud Constanța nu a început meciurile de pregătire. Echipa lui George Buricea a plecat pentru un cantonament în Slovenia și acolo vor face primele amicale. Vlad Rusu, Andrei Drăgan, Valentino Ravnic şi Micke Brasseleur sunt jucătorii aduși de Constanța, plecând cu echipa în cantonament.
Rezultate din alte meciuri de pregătire în această perioadă: HC Buzău-Poli Timișoara 34-25 și 29-30, CSM Focșani-CSM Vaslui 31-28.
Noul sezon al Ligii Zimbrilor va începe pe 27 august, dar meciul care va deschide oficial stagiunea va fi cel din Supercupa României, Steaua-Dinamo, pe 18 august.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo