EHF, reverență în fața Gloriei Bistrița, după calificarea în sferturile Champions League: "Istorie"
Actualizat 28/03/2026 la 21:50 GMT+2
Gloria Bistrița s-a calificat în sferturile Champions League la handbal feminin, la abia a doua participa, după ce a trecut cu o dublă victorie de Ikast. Performanța echipei lui Carlos Viver nu a fost trecută cu vederea de site-ul oficial al EHF, care a scris la superlativ despre formația ardeleană, subliniind că aceasta continuă să scrie istorie în cea mai tare competiție continentală.
Danila So Delgado, sursă: Facebook: Gloria Bistrița
Credit imagine: Facebook
Gloria Bistrița este marea surpriză a actualei ediții din Champions League. Aflată la abia a doua participare în competiția supremă din handbalul continental, formația ardeleană a avut un parcurs foarte bun în faza grupelor, terminând pe locul 4 în grupa sa, cu 8 victorii și 6 înfrângeri. În play-off-ul pentru sferturi, echipa antrenată de spaniolul Carlos Viver s-a duelat cu danezele de la Ikast și a obținut o calificare istorică.
După ce s-a impus dramatic în Danemarca (35-34), Gloria a fost ținută în șah 50 de minute la returul de pe teren propriu. Danezele au condus la două goluri diferență în prima parte a reprizei secunde (23-21), dar din acel moment ardelencele au jucat fără greșeală și s-au impus fără drept de apel, scor 37-28.
Site-ul EHF, cuvinte superbe despre Gloria Bistrița, calificată în premieră în sferturile Champions League
Calificarea Bistriței în sferturile Ligii Campionilor nu a fost trecută cu vederea de EHF. Site-ul oficial al forului european a salutat performanța istorică a echipei noastre: "În meciul săptămânii, Gloria Bistrița s-a dovedit din nou prea puternică pentru Ikast Handbold, de data aceasta câștigând cu nouă goluri diferență. Echipa românească, care joacă doar al doilea sezon în Liga Campionilor EHF, continuă să scrie istorie, asigurându-și pentru prima dată un loc printre primele opt echipe din Europa.".
Cea mai bună jucătoare a meciului de la Bistrița a fost de departe Patricia Delgado, autoare a 14 goluri (a depășit borna de 100 de goluri în acest sezon). De la Bistrița, pe plan ofensiv s-au mai remarcat Sonia Seraficeanu (7 goluri) și Lorena Ostase (6 goluri). La victoria de azi a contribuit și Renata De Arruda, care a avut 10 parade salvatoare (26,32%).
"Un final dominant și o Danila So Delgado de neoprit. Pentru prima dată în istoria sa, CS Gloria Bistrița s-a calificat în sferturile Champions League", a fost mesajul postat pe contul oficial de X al competiției.
Chiar dacă la un moment dat au sperat la calificare, cei de la Ikast au recunoscut superioritatea Gloriei, iar antrenorul danezelor a avut un discurs plin de fair-play la final.
"Vreau să o felicit pe Gloria Bistrița pentru victorie. Am simțit că putem câștiga meciul și am crezut că avem o șansă până la mijlocul reprizei secunde. Am încercat să facem tot posibilul să întoarcem situația, dar nu a funcționat pentru noi.", a spus Claus Mogensen.
Cu moralul ridicat după calificarea în sferturi, nimic nu o poate opri acum pe Gloria Bistrița să viseze la Final 4-ul Champions League. Pentru un loc la Budapesta, echipa lui Carlos Viver se va duela cu Brest, dublă în care pleacă în mod cert cu șansa a doua. Formația franceză s-a calificat direct în sferturi, după ce a terminat pe primul loc grupa B, înregistrând numai 3 eșecuri.
România are două reprezentante în sferturile celei mai puternice competiții continentale. CSM București e și ea acolo, după ce a încheiat pe locul 2 grupa sa, în spatele celor de la Brest. "Tigroaicele" vor da piept cu Esbjerg, care are de îndeplinit o simplă formalitate în dubla cu Podravka din play-off, după ce a câștigat la 11 goluri diferență turul jucat în deplasare.
Sferturile de finală din Champions League sunt programate pe 18-19 (turul), respectiv 25-26 aprilie (returul).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Gloria Bistrita
/assets.eurosport.io/web/img/placeholder/eurosport_logo_default.png)
37
28
Ikast Håndbold
/assets.eurosport.io/web/img/placeholder/eurosport_logo_default.png)
Promo
Promo