Gloria Bistrița, duș rece în Franța! Metz nu a avut emoții împotriva campioanei României

Eurosport on Google

Gloria Bistrița a pierdut meciul cu Metz din Liga Campionilor, scor 26-40. Deținătoarea titlului a legat 14 minute extraordinare în prima repriză și nu a mai privit înapoi, fiind sigură de victorie cu mult timp înainte de final.

Lorena Ostase

Credit imagine: Getty Images

În acest weekend s-a desfășurat a doua etapă din cadrul fazei grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Sâmbătă, CSM București a câștigat pe teren propriu cu Buducnost, iar duminică și-a făcut apariția cealaltă reprezentantă a României. Gloria Bistrița s-a deplasat la Metz pentru duelul cu deținătoarea titlului.
Echipa lui Viver a părut capabilă să ofere o replică solidă, conducând cu 4-2, însă mai apoi Metz s-a descătușat. Pe atac, Gloria Bistrița a fost total neinspirată, iar franțuzoaicele au profitat și au înregistrat un "run" de 11-1 pe o perioadă de 14 minute! Astfel, gazdele conduceau cu 13-5.
Campioana României a reușit să se apropie la o diferență de patru goluri, însă Metz a încheiat prima repriză cu două goluri marcate la rând. După 30 de minute, tabela arăta scorul de 17-11 în favoarea echipei din Hexagon.

Gloria Bistrița, duș rece în Franța

În prima parte a reprizei secunde am asistat la un adevărat spectacol. Cu 15 minute rămase din meci, Metz o conducea pe Gloria Bistrița cu 28-22, rezultatul în actul al 2-lea fiind 11-11. Reprezentanta noastră nu a reușit să se apropie periculos, ba mai mult decât atât, campioana Europei a controlat finalul de joc, impunându-se cu rezultatul final de 40-26.
Astfel, Metz ajunge la două victorii și ocupă primul loc în Grupa B, la egalitate cu Gyor. De partea cealaltă, Gloria Bistrița, care câștigase cu Blomberg în prima etapă, rămâne cu două puncte și încheie runda secundă pe poziția a 5-a, la egalitate cu Storhamar.
Pentru Metz urmează deplasarea de la Podravka, în vreme ce Gloria Bistrița va reveni în fața fanilor în etapa cu numărul trei. Campioana României va primi vizita lui Odense, pe 20 septembrie, de la ora 17:00.
Programul Gloriei Bistrița în 2026:
  • HSG Blomberg-Lippe - Gloria Bistrița - 23-28
  • Metz - Gloria Bistrița - 40-26
  • Gloria Bistrița - Odense - 20 septembrie, ora 17:00
  • Gyor - Gloria Bistrița - 3 octombrie, ora 19:00
  • NFH - Gloria Bistrița - 10 octombrie, ora 17:00
  • Gloria Bistrița - Storhamar - 17 octombrie, ora 17:00
  • Gloria Bistrița - Podravka - 8 noiembrie, ora 17:00
  • Podravka - Gloria Bistrița - 14 noiembrie, ora 19:00

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo