Cătălin Haidu a visat, a muncit și acum trăiește o poveste superbă în handbal. La 17 ani, Haidu impresionează la Flensburg, o mare echipă a Germaniei

Cătălin Haidu este ultimul produs de excepție al handbalului românesc. De 4 ori campioană mondială la handbal masculin, România se chinuie de mulți ani să-și regăsească identitatea, dar viitorul sună bine. Crescut la LPS Tg. Mureș, Haidu a fost remarcat rapid de mai multe cluburi cu nume din Europa și a ales fosta regină a Europei, Flensburg. Cu un zâmbet molipsitor și cu o pasiune pentru handbal care respiră prin fiecare cuvânt, Cătălin arată că putem spera la un viitor frumos pentru handbalul nostru. Trebuie doar să știm să gestionăm acest izvor de talente.

Cătălin Haidu: Handbalul l-am început la vârstă de 6 ani, după propria alegere. La acea vreme, tatăl meu m-a dus să încerc mai multe sporturi printre care fotbal, baschet, taekwondo și handbal, iar eu am ales handbalul.

CH: Nu am fost din totdeauna portar. La început eram și eu pe teren alături de ceilalți copii. Am ajuns în poartă la îndemnul tatălui meu, fost portar de handbal, și m-am atașat de acest post, am simțit că mă reprezintă cel mai bine.

Flensburg este un mix excelent între stilul de viață german și pasiunea pentru handbal daneză. Haidu a fost adoptat imediat de un club care știe să crească talente și i-a acordat încredere repede. Primul meci al lui Cătălin la prima echipă, în fața propriilor suporteri, a fost chiar la derby-ul nordului Germaniei, cu THW Kiel.

Cătălin Haidu: Sentimentul predominant, încă de la primele antrenamente alături de echipa mare, este cel de fericire, de euforie. După părerea mea, acesta este cel mai important sentiment, indiferent ce faci, să fii fericit și să faci cu plăcere.

CH: O zi normală începe cu trezirea la ora 6. După rutină igienei zilnice, urmează un antrenament de forță, mic dejun și de la 8 încep orele la școală până la 14-15.00. La finalul orelor mă întorc la academie unde î mi pregătesc prânzul. După masă, urmează o oră/ o oră și jumătate de odihnă, urmată de un antrenament de 2 ore, până la ora 20:00. După antrenament mă întorc acasă, servesc cina, învăț pentru școală și mă pun în pat la somn.

CH: Cea mai importantă lecție primită de la aceste superstaruri, pe lângă seriozitatea cu care tratează fiecare moment din antrenamente și meciuri oficiale, este că nu trebuie să uiți niciodată să te distrezi, să te simți bine, să zâmbești și să te bucuri de fiecare moment petrecut alături de echipă, de grup! De când am ajuns aici, în acest mediu, nu a existat zi în care să nu zâmbesc, să nu-mi doresc să merg la antrenament, la școală, și asta îmi confirmă că sunt în locul potrivit.

Cătălin Haidu a debutat superb în European League și a intrat direct în Top 3 parade ale rundei în meciul pe care Flensburg la câștigat cu echipa daneză GOG Gudme, 35-29. A fost partida decisivă de calificare în Final 4 European League. Flesburg rămâne în nordul Germaniei pentru a se lupta, la Hamburg, cu rivala de-o viață Kiel, Melsungen și Montpellier, singura echipă franceză care a luat Champions League la handbal masculin.

Cătălin Haidu: Mi-a urat "distracție plăcută" iar după, m-a felicitat și m-a îmbrățișat.

Când nu joacă handbal ce face adolescentul Cătălin Haidu? Care sunt interesele tale în afară sportului?

CH: În afară sportului, cel mai mare interes este școala, iar ea îmi ocupă restul timpului.

Cătălin Haidu a demonstrat deja că este un portar de care naționala României are mare nevoie în următorii 20 de ani, dar puștiul din Tg.Mureș rămâne calm și cu picioarele pe pământ. Puștiul care crește frumos la Flensburg a învățat teoria nordică a pașilor bine calculați și acum concentrarea este pe următorul obiectiv, Final 4-ul European League de la finalul lunii mai.

Cătălin Haidu: E întrebarea la care am stat cel mai mult pe gânduri ! Din punctul meu de vedere ar fi o exagerare și nu văd de ce s-ar întâmplă acest lucru, simt că ar fi ceva nemeritat! Ok, am debutat cu echipa mare a Flensburg-ului în Bundesliga și în cupele europene, fiind prima opțiune în cazul accidentării nefericite a lui Buric dar totuși, am doar 17 ani, e nevoie de timp pentru a acumula experiență de joc pentru a onora o asemenea convocare, cu siguranță la acest moment sunt portari mult mai bine pregătiți pentru a onora o asemenea sarcină! Nu ar fi locul meu acolo!