Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV. Vâlcea și-a găsit ”tunarul”. A transferat-o pe Jovana Kovacevic, golgeterul Ligii Naționale din sezonul trecut

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/03/2022 la 08:08 GMT+2

Interul stânga părăsește Gloria Bistrița după numai un sezon și va îmbrăca tricoul fostei campioane a României

Jovana Kovacevic

Credit imagine: facebook

De MARIAN URSESCU
SCM Rm. Vâlcea a mai reușit un transfer important pentru sezonul viitor. Este vorba de interul stânga Jovana Kovacevici, cea care evolueazăîn campionatul României din 2020.
Sârboaica de 25 de ani a avut evoluții excelente în primul an, la Minaur Baia Mare, echipă pentru care a marcat, în total 232 de goluri (177 în campionat și 55 în EHF European League). S-a transferat la Gloria Bistrița, fiind golgeterul echipei în actuala ediție, cu 67 de reușite. În cariera sa a mai jucat la Buducnost Podgorica (Muntenegru), Bekescsaba și Erd (Ungaria).

Al patrulea transfer la Vâlcea în viitorul sezon

Jovana Kovacevic este al patrulea transfer perfectat de Vâlcea pentru sezonul viitor după extrema dreapta Asuka Fujita (de la Minaur Baia Mare), centrul Daniela de Jong și extrema stânga Elin Hansson (de la Skuru IK, Suedia).
Pânăîn momentul de față, plecările certe de la echipă sunt cele ale Elenei Dache (la Măgura Cisnădie) și a Zeljkăi Nikolic (la Gloria Bistrița)
Jovana Kovacevic a participat cu Serbia anul trecut la Mondialul din Spania. A reușit 10 goluri în cele 6 partide disputate, Serbia terminând pe locul 12. Kovacevic este o jucătoare completă, care face atât faza de atac, cât și pe cea de apărare.
SCM Rm. Vâlcea va juca azi, de la ora 15:30, derby-ul campionatului cu CSM București în Sala Polivalentă din Capitală. Cele două echipe ocupă locurile 3, respectiv 2 în Liga Națională, în spatele liderului surpriză Rapid București.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo