Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Florentin Pera a câștigat Cupa Rusiei cu ȚSKA Moscova!

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 10/04/2022 la 21:56 GMT+3

Războiul nu a oprit competițiile din Rusia. În Final Four-ul de la Krasnodar, ȚSKA a învins marea rivală Rostov Don cu 25-22

Florentin Pera

Credit imagine: facebook

De Marian Ursescu
Florentin Pera a câștigat primul său trofeu cu ȚSKA Moscova. Fostul antrenor al Vâlcii, s-a impus cu noua echipă în Cupa Rusiei. ȚSKA Moscova a învins în finala disputată la Krasnodar, cu 25-22, pe Rostov Don.
Sâmbătă, în semifinale, moscovitele învinsesere Zvezda Zvenigorod cu 35-23, iar Rostov Don trecuseră de Kuban Krasnodar cu 31-28.

Rostov Don câștigase ultimele 7 trofee

De când Pera a ajuns la ȚSKA Moscova, campioana Rusiei a luat fața celor de la Rostov Don. Moscovitele au câștigat și sezonul regular al campionatului, iar acum au pus capăt dominației celor de la Rostov Don și în Cupa Rusiei. Rostov se impusese în ultimele șapte ediții ale Cupei Rusiei, iar pentru ȚSKA Moscova este o premieră.
ȚSKA Moscova ar fi trebuit să joace cu CSM București în optimile de finală ale Ligii Campionilor, dar echipele din Rusia au fost excluse din competiție după invadarea Rusiei de către Ucraina.
Evgheni Trefilov, marele antrenor care a dus Rusia la titlul mondial și olimpic, dar și președintele federației Sergey Sishkarev, au premiat cele două finaliste.
”Am jucat ca o echipă de la început până la sfârșit. Sunt mulțumit de evoluția tuturor fetelor. Disciplina este puterea noastră. Acum trebuie să ne pregătim pentru play-off, sunt convins că nu ne va fi ușor acolo”, a declarat la final antrenorul român.
Florentin Pera mai are contract un sezon cu echipa din capitala Rusiei și este în luptă și pentru câștigarea titlului. În semifinale, ȚSKA întâlnește Astrahanocika Astrahan, iar Rostov Don pe Lada Togliatti.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo