Capul de afiș al primei zile pline de la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egypt a fost partida dintre reprezentativele Franței și Norvegiei, două dintre pretendentele la titlu, medaliate cu bronz, respectiv argint la ultima ediție din 2019.
A fost un meci electrizant, foarte strâns, mai ales în prima repriză, dar dominat totuși de francezi, care au condus aproape tot meciul, pe alocuri chiar și cu 6 goluri.
Francezii s-au impus în final cu 28-24 (13-13) și au prima opțiune de a ieși învingători din grupa E.
Handbal
Cristina Neagu, show în Croația, iar CSM București a obținut prima victorie în Liga Campionilor
ACUM 4 MINUTE
Tot joi s-a jucat o altă partidă extrem de echilibrată, între Portugalia și Islanda, alte două echipe cu pretenții de a accede până în fazele superioare. La iberici nu a prins primul 16 Edmilson Araujo, jucător la Minaur Baia Mare.
Insularii au început mai bine, însă portughezii au preluat conducerea spre finalul primei reprize și nu au mai cedat-o până la final. S-a încheiat 25-23 (11-10), cu un forcing întârziat al islandezilor, care au marcat ultimele 3 goluri ale meciului.

Slovenia, 51 de goluri în poarta Coreei de Sud

Scorul zilei a fost stabilit în confruntarea dintre Slovenia și Coreea de Sud, încheiat cu 51-29, ceea ce a echivalat cu un gol la fiecare 45 de secunde (în meci).
Ziua de joi a înregistrat și primul rezultat de egalitate, 32-32, în partida dintre Belarus și reprezentativa neoficială a Rusiei, care concurează sub denumirea RHF (Rusian Handbal Federation).
Poate cea mai spectaculoasă întâlnire a zilei de joi, în Egipt, a fost cea a eternelor rivale, vecinele Algeria și Maroc. Marocanii au dominat copios partida din primul minut, având de mai multe ori chiar și 7 goluri avans pe tabelă, inclusiv la pauză. În repriza secundă, trei jucători marocani din șaptele de bază au fost eliminați, Algeria revenind în ultimele 10 minute de la minus 5 (15-20) și reușind să câștige la limită, 24-23 (8-15).
Celelalte rezultate înregistrate joi, 14 ianuarie:
  • Austria - Elveția 25-28
  • Suedia - Macedonia 32-20
Sursa: Mediafax
Liga Campionilor
Dinamo, înfrângere drastică în Liga Campionilor! PSG a făcut instrucție cu trupa lui Xavi Pascual
IERI LA 20:10
Liga Campionilor
Ghinion teribil pentru Dinamo înainte de super-meciul cu PSG, din grupele Champions League
22/09/2021 LA 12:09