De MARIAN URSESCU
Budapesta găzduiește pentru a 9-a oară consecutiv Final Four-ul Ligii Campionilor, la feminin. Pentru prima dată însă, partidele au loc în MVM Dome, sala de 20.000 de locuri inaugurată la începutul anului la Europeanul de handbal al băieților.
În prima semifinală s-au întâlnit Gyor, campioana Ungariei, și Team Esbjerg, debutantă într-o semifinală de Liga Campionilor. Și chiar dacă favoritele de la Gyor au avut probleme în prima repriză, fiind conduse și cu trei goluri diferență, la final maghiarele s-au impus fără mari emoții.
Handbal
O vedetă urmărită de CSM București a semnat în Norvegia
ACUM 5 ORE

Portari formidabili pentru Gyor

Prestație senzațională a celor doi portari din echipa lui Ambros Martin. În prima repriză Silje Solberg și-a făcut excelent treaba între buturi, marcând și de două ori din poartă în poartă. În partea a doua însă, Amandine Leynaud (36 de ani), portarul francez aflat la penultimul meci din carieră, a fost cu adevărat fenomenală. Leynaud a terminat meciul cu 7 parade și un procentaj de 58%!
După 15-15 la pauză, Gyor a condus în partea a doua în permanență. Joc foarte bun în tabăra maghiarelor și pentru Stine Oftedal, Linn Blohm sau Csenge Fodor. Maghiarele s-au impus cu 32-27 și vor juca duminică, de la ora 19:00, a 9-a finală de Liga Campionilor din istorie.

Maghiarele țintesc al șaselea trofeu!

Gyor a câștigat trofeul în 2013, 2014, 2017, 2018 și 2019 și a jucat finala în 2009, 2012 și 2016.
Danemarca rămâne fără trofeu în Liga Campionilor din 2010. Ultima echipă care a ajuns să bea șampanie din cupă a fost Viborg, după dubla câștigată în fața Oltchim Rm. Vâlcea.
De la ora 19:00, a doua semifinală începe la Budapesta între Metz Handball și Vipers Kristiansand. Vipers e deținătoarea trofeului, iar campioana Franței e la a doua participare în Final Four după 2019.
Handbal
S-au afișat urnele în Champions League. Unde au fost trimise cele trei echipe din România?
28/06/2022 LA 17:21
Handbal
România U20 la handbal feminin a învins Mexic la Campionatul Mondial. Dezamăgirea este însă mare
27/06/2022 LA 16:28