Articol scris de Marian Ursescu
Dunărea Brăila a anunțat transferul Kristinei Liscevic, jucătoarea care în ultimele două sezoane a primit titlul de ”cea mai bună jucătoare străină” din România.
Centrul care a evoluat la SCM Rm. Vâlcea între 2019 și 2022, este una dintre cele mai spectaculoase handbaliste care a evoluat în Liga Florilor. Liscevic are 32 de ani și a câștigat în România titlul cu Vâlcea în 2019, Cupa și Supercupa României în 2020.
Handbal
Marea problemă a campioanei Dinamo pentru sezonul viitor! Cum încearcă Pascual să schimbe lucrurile
12/08/2022 LA 09:38
”După mult timp de așteptare, fiind în cautare de o nouă casă, trebuie să spun că sunt foarte fericită să fac parte din familia Brăila. E o plăcere pentru mine să lucrez cu oamenii care fac parte din echipă. Aștept cu nerăbdare noul sezon. Cu lucrul în echipă, antrenamente intense și cu sala plină, pot spune că eu cred în această echipă. Hai, Brăila!”, a declarant Liscevic pentru site-ul oficial al echipei dunărene.
Deși nu a fost anunțat transferul, la Brăila va ajunge și Mireya Gonzalez, interul dreapta care vine tot de la SCM Rm. Vâlcea. Mireya Gonzalez este vicecampioană mondială cu naționala Spaniei în 2019.
Au reziliat două contracte
Pentru a le face loc celor două jucătoare, Dunărea Brăila a reziliat contractele a două handbaliste care semnaseră cu echipa în această vară. Este vorba de brazilianca Giulia Guariero (de la Granollers) și Leonida Gichevska (de la WHC Kumanovo), care fusese anunțată la Brăila din luna aprilie 2022!

Dunărea Brăila are 14 străine în lot

Dunărea Brăila este acum formația cu cele mai multe jucătoare străine în lot. A ajuns acum la 14! Din vechiul lot, echipa antrenată de croatul Neven Hrupec le-a păstrat pe Mayssa Pessoa, Larissa Araujo, Jessica Quintino, Franciele da Rocha, Jovana Sazdovska și Maria Kanaval.
În această vară au semnat cu Brăila nu mai puțin de 8 jucătoare străine și o singură româncă. Singura handbalistă autohtonă este Alexandra Severin, interul stânga care vine de la Minaur Baia Mare împreună cu Karolina de Souza și Jelena Lavko. Vor mai ajunge la Dunărea, Marija Shteriova (Gloria Buzău), Josipa Mamic (Lokomotiva Zagreb), Liliana Venancio (Primero de Agosto), Meike Schmelzer (Gloria Bistrița), Kristina Liscevic și Mireya Gonzalez (SCM Rm. Vâlcea).
Conform regulamentului FR Handbal, Dunărea Brăila va trebui să plătească Federației Române de Handbal suma de 76.000 de euro, doar taxe privind transferurile celor 8 handbaliste străine! Pentru primele șase jucătoare din străinătate, Brăila a mai plătit 16.000 de euro.
CSM București și Dunărea Brăila sunt echipele care au plătit cele mai mari sume privind taxele de transfer către FRH, în ultimii doi ani.
Dunărea Brăila a terminat sezonul trecut pe locul 7 în Liga Florilor.
Sezonul actual va începe pe 25 august, în prima etapă formația brăileană urmând să joace cu Măgura Cisnădie, în deplasare. Obiectivul echipei pregătite de Neven Hrpec va fi prinderea unui loc de cupă europeană. Brăila are al treilea buget în Liga Florilor după CSM București și Gloria Bistrița.
Handbal
EXCLUSIV. Melinda Geiger se întoarce pe teren. Cu ce echipă a semnat!
11/08/2022 LA 05:53
Handbal
Naționala României de handbal feminin are un nou selecționer: Florentin Pera
09/08/2022 LA 11:07