Dinamo continuă parcursul en fanfare în Liga Campionilor. "Dulăii" au strălucit din nou pe semicerc
Publicat 26/09/2024 la 21:19 GMT+3
Handbaliștii de la Dinamo au reușit un nou succes în Liga Campionilor, al treilea consecutiv din această stagiune, pe teren propriu, scor 34-25, în fața macedonenilor de la HC Eurofarm.
Dinamo București
Credit imagine: Facebook
Campioana României la handbal masculin, Dinamo București, a continuat joi seara aventura în Liga Campionilor, primind pe teren propriu în etapa a treia din faza grupelor vizita celor de la HC Eurofarm.
Bucureștenii au debutat cu dreptul în cea mai prestigioasă competiție intercluburi din Europa, victorie în Ștefan cel Mare, scor 37-28, în fața campioanei din Danemarca, Fredericia. Mai apoi, în runda a doua, campioana României a câștigat și deplasarea de pe terenul polonezilor de la Wisla Plock, scor 28-26.
În cel de-al treilea meci din faza grupelor în Champions League, Dinamo a așteptat-o în Polivalentă pe gruparea HC Eurofarm, din Macedonia de Nord, pornind din nou favorită înaintea acestei confruntării.
Bucureștenii erau pe locul secund după două runde, iar joi au mai făcut o victimă, impunându-se din nou în Liga Campionilor, scor 34-25.
Partida de la București a început sub semnul echilibrului, iar cele două echipe au mers cap la cap în primele 10 minute.
Ușor-ușor gazdele au preluat frâiele confruntării, iar la capătul primului sfert de oră Dinamo a condus cu două goluri, 8-6. În continuare, băieții pregătiți de David Davis au pus stăpânire pe joc, având tot mai multe inițiative ofensive reușite.
Până la pauză, formația din Ștefan cel Mare a luat elan, iar la cabine a intrat cu un avans de 6 goluri, 19-13, la capătul unei reprize dominate autoritar.
Dinamo, a treia victorie în liga campionilor. Greul abia de acum înainte începe
După revenirea de la cabine, tot Dinamo a continuat să fie echipa mai bună. Atmosfera în Polivalentă a devenit tot mai fierbinte, iar pe teren băieții au jucat tot mai bine, majorând ecartul.
Gazdele s-au desprins în mai puțin de 10 minute chiar la 10 goluri. Atacul a mers perfect, Cupara a făcut și el minuni în poartă, iar misiunea dinamoviștilor, până la final, a devenit una facilă.
Meciul s-a terminat cu victoria clară a celor de la Dinamo, scor 34-25, care câștigă primele trei partide din noua ediție a Ligii Campionilor, având un început perfect de stagiune.
Bucureștenii au ajuns în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, după ce au primit o invitație din partea EHF, la capătul unui sezon extrem de reușit în European League, când s-au calificat până în Final Four.
În actualul sezon de Liga Campionilor, Dinamo a fost repartizată în Grupa A, alături de PSG, Fuchse Berlin, Veszprem, Wisla Plock, Sporting, Lisabona, Fredericia și Eurofarm.
Ca în competiția fetelor, unde avem trei reprezentante în grupă, formatul este același: primele două echipe din grupă se califică direct în sferturile de finală ale competiției, în timp ce ocupantele locurilor 3-6 vor susține un baraj.
Următorul meci al celor de la Dinamo în Liga Campionilor este pe 10 octombrie, de la ora 19:45, în deplasare, cu Veszprem, echipa pregătită de fostul tehnician al bucureștenilor, Xavi Pascual.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/assets.eurosport.io/web/img/placeholder/eurosport_logo_default.png)
34
25
HC Eurofarm Pelister
/assets.eurosport.io/web/img/placeholder/eurosport_logo_default.png)
Promo
Promo