Eurosport
Gloria Bistrița, învinsă acasă în Liga Campionilor de liderul grupei! Metz e fără eșec în Europa
De
Publicat 15/02/2025 la 21:23 GMT+2
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost învinsă de echipa franceză Metz Handball, cu scorul de 34-28 (19-12), sâmbătă, pe teren propriu, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Gloria Bistrița
Credit imagine: Facebook
Gloria, la primul meci cu interimarul Marius Novanc pe banca tehnică, a pierdut fără drept de apel, dar păstrează șanse teoretice de calificare în play-off. Echipa bistrițeană trebuie s-o învingă pe CSM București în ultima etapă, în deplasare, iar Storhamar să nu mai obțină niciun punct.
Gloria, care a condus cu 2-0, a suferit a patra înfrângere consecutivă în competiție. Metz Handball este singura echipă neînvinsă în competiție, cu 12 victorii și un egal.
Golurile gazdelor au fost marcate de Danila Patricia So Delgado Pinto 7, Tamires Morena De Araujo Frossard 4, Bianca Bazaliu 4, Dagmara Nocun 3, Daria Bucur 2, Asuka Fujita 2, Natalia Agnieszka Nosek 2, Greta Kacsor 2, Yaroslava Burlachenko 1, Seynabou Mbengue Rodriguez 1. Renata Lais De Arruda a avut 8 intervenții (21,05%).
Pentru lider au înscris Sarah Bouktit 7 goluri, Emma Jacques 6, Lucie Granier 6, Lena Grandveau 4, Laura Flippes 3, Djazz Chambertin 3, Tyra Axner 2, Petra Vamos 2, Manon Errard 1. Cleopatre Darleux Mingam a reușit 5 intervenții (29,41%), iar Zsofi Szemerey a reușit alte 4 (20%).
Meciul a fost arbitrat de ciprioții Georgios Panayides și Marios Andreou, iar delegat EHF a fost maghiara Ilona Tordai.
În alte meciuri din grupă desfășurate sâmbătă, Podravka Vegeta Koprivnica a pierdut acasă cu FTC-Rail Cargo Hungaria, 29-30, iar Nykobing Falster Handbold a remizat cu Krim Mercator Ljubljana, 30-30. Duminică e programată partida Storhamar Handball Elite - CSM București (15:00).
Clasament:
- 1. Metz Handball 25 puncte (13 jocuri)
- 2. FTC-Rail Cargo Hungaria 22 (13)
- 3. CSM București 14 (12)
- 4. Podravka Vegeta 11 (13)
- 5. Krim Mercator Ljubljana 11 (13)
- 6. Storhamar Handball Elite 8 (12)
- 7. CS Gloria 2018 BN 6 (13)
- 8. Nykobing Falster Handbold 5 (13)
Primele două clasate se califică direct în sferturile de finală, iar formațiile clasate pe pozițiile 3-6 dispută un play-off pentru accederea în sferturi.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo