Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Maximilan Gavrilă, declarații incendiare înainte de alegeri la handbal: "Cât mai costă un vot"

Andrei Nicolae

Publicat 25/04/2022 la 21:44 GMT+3

Maximilan Gavrilă, candidat la funcția de președinte al FR de Handbal, a susținut că înaintea alegerilor din 2018, o parte dintre votanți au găsit câte 500 de euro sub pernă, în hotelul în care au dormit.

Maximilian Gavrila

Credit imagine: Eurosport

Handbalul românesc se pregătește să-și aleagă oamenii pentru următorii 4 ani în fruntea Federației Române de Handbal. Adunarea Generală de Alegeri este programată joi, în București.
Pentru funcția de președinte sunt patru candidați, Alexandru Dedu, Constantin Din, Bogdan Voina și Maximilian Gavrilă. Miza este mare, fiind vorba de a doua federație din România ca greutate, după cea de fotbal, iar tensiunea și mai mare, alimentată și de declarațiile făcute de candidați în spațiul public.
Maximilian Gavrilă a venit azi cu acuze grave, susținând că în urmă cu 4 ani, înainte de alegeri, aproape toți cei care au avut cazare la hotelul unde a avut loc și Adunarea Generală, au găsit sub pernă și câte-o hârtie de 500 de euro, alții chiar câte două.

Maximilian Gavrilă: "Alegerile de la handbal, la mâna impostorilor – cât mai costă un vot?!"

Sub titlul "Alegerile de la handbal, la mâna impostorilor – cât mai costă un vot?!", Maximilian Gavrilă a fpcut următoarele afirmații pe pagina personală de Facebook:
"Spun asta în perfectă cunoștință de cauză, știu ce se întâmplă înainte de scrutin, știu ce comisii sunt date, ce scaune mai importante sunt puse în joc, dar nu știu, din păcate, cât mai costă un vot, la aceste alegeri! Cu patru ani în urmă, la pomana electorală de la Rin Grand Hotel, s-a zvonit că aproape toți cei care au avut cazare acolo au găsit sub pernă și câte-o hârtie de 500 de euro, alții chiar câte două, în funcție munca depusă în favoarea unuia dintre candidați. Cam scumpă pomana, este adevărat, dar gândul la mandatul de patru ani și câștigurile care aveau să vină au meritat tot efortul. Nu mai știu cât va costa votul de joi, de la Marriott, tariful va fi ceva mai mare, pentru că sunt candidați mai mulți și șansele sunt împărțite, iar Marriott-ul este un hotel prima-ntâi!"
În urmă cu 4 ani, Alexandru Dedu a câștigat al doilea mandat într-o concurență cu Narcisa Lecușanu și Robert Licu. În turul 2, actualul șef al handbalului românesc a învins-o pe Narcisa cu un singur vot, 100-99. Înainte de alegeri a fost organizat și un dineu, la fel cum se va întâmpla și acum, miercuri seara.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo