Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Moment istoric în handbalul feminin, după suspendarea Rusiei!

Andrei Nicolae

Publicat 07/03/2022 la 12:58 GMT+2

Naționala feminină de handbal a Elveției s-a calificat în premieră la un Campionat European. Selecționata din Țara Cantoanelor a profitat și de faptul că EHF a suspendat Rusia. Alte patru naționale au obținut calificarea în urma jocurilor preliminare, Danemarca, Polonia, Franța și Olanda. România, în schimb, a ajuns în fața unui meci decisiv.

Martin Albertsen

Credit imagine: Getty Images

În contextul războiului din Ucraina a apărut și prima mare surpriză în handbalul feminin. Elveția s-a calificat pentru prima dată în istorie la un Campionat European.
Selecționata condusă de danezul Martin Albertsen a învins Lituania de două ori, săptămâna trecută, în calificările pentru turneul final din noiembrie, ce va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. După 36-30 în deplasare, a urmat o victorie pe teren propriu cu 34-18.

Moment istoric în handbalul feminin: Elveția s-a calificat la Euro 2022

Elveția nu mai poate fi depășită în Grupa 1 de calificare, după ce Rusia a fost suspendată de EHF din toate competițiile, așadar, inclusiv din preliminariile pentru Euro 2022. Iar succesul din partida retur cu Lituania a fost și cel mai clar al selecționatei din Elveția, de când s-a implementat această a doua fază a calificărilor. Precedentul record era o victorie cu 27-17 auspra Portugaliei, pe 3 aprilie 2010, după cum a informat EHF.
La masculin, Elveția are deja două prezențe la Euro, dar și una la Mondialul din 2021.
Cu două etape înainte de finalul etapei de calificări se știu deja 9 naționale din cele 16 care urmează să evolueze la turneul final din 1-20 nomebrie:
  • Țările gazdă: Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru
  • Campioana en-titre: Norvegia.
  • Calificate după patru etape în faza a doua: Danemarca, Franța, Elveția, Polonia, Olanda.

România a ajuns în fața unui meci decisiv cu Austria

România, în schimb, tremură serios pentru calificarea la Euro 2022. A ajuns în situația de a avea un meci decisiv cu Austria, la sfârșitul lunii aprilie, după ce a pierdut de două ori cu Danemarca (28-35 și 27-32), săptămâna trecută, în Grupa 2. Tricolorele sunt pe locul 3, la 2 puncte în spatele Austriei. Selecționata condusă de Adrian Vasile mai are o partidă în deplasare cu Insulele Feroe.
Adrian Vasile
De remarcat faptul că România a ratat o singură dată prezența la Europene în handbalul feminin, în 2006.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo