Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima jucătoare din naţionala Iranului care a putut vorbi despre "fuga" lui Bapiri. Anunţul făcut

Cristian Mihală

Actualizat 21/12/2021 la 10:36 GMT+2

Maryam Yousefi - a treia cea mai bună marcatoare a Iranului la Mondialul de Handbal din Spania - a vorbit despre fuga lui Shaghayegh Bapiri, cea care a cerut azil politic în timpul competiţiei.

Bapiri a cerut azil politic în Spania, în timpul Mondialului de Handbal

Credit imagine: Eurosport

Shaghayegh Bapiri a stârnit compasiunea întregii Europe, după ce şi-a prezentat dezvăluirile legate de ce a trăit în Iran, înainte de a cere azil politic. Totuşi, decizia sa nu pare privită cu ochi buni de fostele coechipiere de la naţională. Asta la nivel declarativ, pentru că, mai mult ca sigur guvernul de la Teheran nu ar acorda dreptul să se exprime unei jucătoare care ar susţine-o pe sportiva de 30 de ani care evoluează ca inter-dreapta.
Astfel, Maryam Yousefi, a treia cea mai bună marcatoare a Iranului la Mondialul recent încheiat cu succesul final al Norvegiei, a fost prima care a vorbit în presa din ţara natală despre decizia lui Bapiri.
"Este ceva ce li s-a întâmplat multor echipe de-a lungul anilor, iar de data aceasta nu s-a întâmplat nouă. Nu se pot face multe lucruri în privința asta", a spus Maryam Yousefi pentru etemaad.ir.

"Garanţiile" invocate de Bapiri ar fi false

Bapiri a făcut o serie de dezvăluiri incredibile legate de tratamentul la care sunt supuse sportivele din Iran, dar a susţinut şi că toate componentele lotului Iranului ar fi vrut să ceară azil politic. Guvernul de la Teheran s-ar fi asigurat că nu se va întâmpla acest lucru prin luarea unor garanții înainte de zborul spre Madrid. Ar fi vorba de 45.000 de euro în bunuri sau imobile, astfel că familiile celor mai multe jucătoare depindeau în mare măsură de cât de "cuminți" erau acestea la Campionatul Mondial.
Nimic mai fals, susţine Yousefi, care e convins că, dacă cineva vrea să ceară azil politic, o poate face fără probleme. Doar că cei mai mulţi aleg să rămână, pentru că sunt ataşaţi sentimental de ţara de care aparţin.
"Nu e adevărat. Ţine de caracterul fiecărui om, atunci când cere azil politic. Poate că mulţi au posibilitatea de a lua astfel de decizii, dar rămân în ţară", a mai spus Yousefi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo