Cristina Neagu și-a prelungit astăzi cu doi ani contractul cu CSM București, echipă pentru care evoluează din 2017. După ce prelungirea contractuală a fost oficializată, sportiva în vârstă de 33 de ani a vorbit despre planurile sale pentru următorii ani.
Handbalista a mărturisit ce își dorește să obțină alături de echipa de club, mulțumindu-le oficialilor pentru încrederea pe care o au în ea.
"În primul rând aș vrea să mulțumesc conducerii CSM București pentru încrederea acordată. M-am simțit foarte bine la echipă încă de când am venit, de acum patru ani. Îmi doresc în continuare să fiu acasă alături de suporterii din România și să încerc să fac performanță pentru clubul CSM București.
Handbal
OFICIAL | Cristina Neagu și-a prelungit contractul cu CSM București pe 2 ani! Ce salariu va avea
29/12/2021 LA 08:43
Ca în fiecare an, pe plan național îmi doresc să câștigăm tot ce se poate câștiga. Apoi îmi doresc să revenim în turneul Final Four al Ligii Campionilor pentru că eu cred că locul nostru e acolo. Și, bineînțeles, odată ajunși acolo, să ne luptăm pentru trofeu", a declarat Cristina Neagu, într-un interviu acordat clubului.
În plus, sportiva s-a arătat nerăbdătoare ca suporterii să se întoarcă în tribune, vorbind despre importanța prezenței fanilor la meciuri: "Îmi doresc din toată inima să nu mai fie restricții și să putem avea din nou parte de sprijinul suporterilor pentru că avem mare nevoie de ei.
Ne-au lipsit foarte mult și anul trecut și în această toamnă-iarnă... Așa că sper ca din 2022 să avem parte de suportul lor și să vină să umple Sala Polivalentă așa cum au făcut-o de atâtea ori", a mai spus Cristina Neagu.
Citește și:

CE SALARIU VA AVEA CRISTINA NEAGU LA CSM BUCUREȘTI DUPĂ PRELUNGIRE

"CSM Bucureşti este fericit să anunţe prelungirea contractului Cristinei Neagu, căpitanul tigroaicelor alegând să rămână în familia CSMB încă 2 ani", a anunțat, miercuri, echipa campioană. Sportiva de 33 de ani joacă la CSM București din 2017, perioadă în care a obținut două titluri naționale, două Cupe ale României, o Supercupă și o medalie de bronz în Liga Campionilor.
Potrivit noii înțelegeri, interul stânga va avea un salariu de aproximativ 20.000 de euro pe lună. Înainte ce cele două părți să ajungă la un acord pentru prelungirea contractului, Neagu încasa lunar 17.500 de euro. Cristina Neagu a fost marea absentă din lotul României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania (1-19 decembrie), dar și a turneului final.
Liderul echipei naționale din ultimii ani a anunțat încă din primăvară că nu va juca la această întrecere, înainte de a suferi o nouă intervenție chirurigicală. Acesta este și primul turneul final pe care îl ratează în ultimii 10 ani. A lipsit de la Mondialul din 2011, unde România a terminat pe locul 13, dar le-a legat pe următoarele patru, cea mai importantă performanță fiind acel loc 3 la Herning în 2015. În total, Cristina are la activ 6 Campionate Mondiale, 7 Campionate Europene și două participări la Jocurile Olimpice.
Handbal
Cristina Neagu își prelungește contractul cu CSM București! Ce salariu va încasa handbalista
08/12/2021 LA 16:01
Handbal
Cristina Neagu, veste excelentă! Când revine la echipa națională a României: "Atunci mă întorc!"
11/08/2021 LA 11:16