România a câștigat Trofeul Carpați! Tricolorii au învins Georgia și merg încrezători la EURO

Naționala masculină de handbal a României a câștigat finala Trofeului Carpați, 31-25 contra Georgiei. După 14-14 la pauză, tricolorii și-au ridicat nivelul în partea secundă și au obținut victoria fără emoții. Astfel, prima reprezentitivă merge cu un moral bun la Campionatul European din Germania, care va avea loc în perioada 10-28 ianuarie.

Naționala masculină de handbal a României (sursa foto: Facebook FRH)

Credit imagine: Eurosport

Naţionala României a câştigat turneul internaţional de handbal masculin Trofeul Carpaţi Niro, după ce a învins Georgia cu scorul de 31-25 (14-14), vineri seara, în finala jucată în Piteşti Arena.
Prima repriză a fost deosebit de echilibrată, niciuna dintre echipe nereuşind să aibă avantaj mai mare de un gol. La pauză scorul a fost egal, 14-14, dar tricolorii au reuşit desprinderea în partea secundă, după cinci goluri consecutive marcate la scorul de 17-17. Până la final, avantajul echipei antrenate de Xavi Pascual a oscilat între cinci şi şase goluri.

România - Georgia 31-25, în finala Trofeului Carpați

Alexandru Mihai Tărîţă a fost cel mai bun marcator al echipei României, cu 8 goluri. Dan Racoţea a marcat 3 goluri, Sabin Constantina 3, Călin Dedu 3, Andrei Buzle 3, Daniel Stanciuc 2, Tudor Botea 2, Demis Grigoraş 2, Marius Sadoveac 1, Ionuţ Nistor Ioniţă 1, Nicuşor Negru 1, Gabriel Cumpănici 1, Adrian Rotaru 1.
Portarii Ionuţ Ciprian Iancu şi Dan Lucian Vasile au reuşit fiecare câte 6 intervenţii.
Irakli Kbilaşvili (Potaissa Turda) a reuşit 8 goluri pentru Georgia. Au mai înscris Ghiorghi Arvelodi Dihaminjia 6, Hazein Rustamov 5, Erekle Arsenaşvili 3, George Lapiaşvili 2, Miriani Gavaşelişvili 1. Zurab Ţinţadze a avut 5 intervenţii, iar Davit Nikabadze 4.
În finala mică, Grecia a dispus de Slovacia cu 35-23. Joi, România învinsese Grecia în semifinale cu 31-27. Georgia şi Grecia sunt şi ele calificate la EURO 2024.
Trofeul Carpaţi a fost ultimul test pentru naţionala masculină de handbal a României, care va evolua în Grupa B, alături de Spania, Austria şi Croaţia, la Campionatul European - EHF EURO 2024 din Germania (10-28 ianuarie 2024).
Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.
România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo