Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România, înfrângere drastică în fața Danemarcei, în preliminariile Campionatului European

Nicu Savin

Actualizat 02/03/2022 la 20:15 GMT+2

Naționala de handbal feminin a României a pierdut categoric în fața Danemarcei, scor 28-35, într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului European de la finalul acestui an.

Cristina Neagu, România. Sursa: Federația Română de Handbal

Credit imagine: facebook

Revenirea Cristinei Neagu la echipa națională a României nu a fost una de bun augur pentru tricolore. Echipa lui Adi Vasile a suferit o înfrângere la 7 goluri diferență în fața Danemarcei, într-un meci din preliminariile Campionatului European.
Diferența s-a făcut în prima repriză, când danezele s-au distanțat repede la 4-5 goluri și apoi au păstrat acest avans, care a crescut la 6 goluri până la pauză (19-13).
În partea secundă, echipa lui Adi Vasile a încercat să țină aproape de medaliata cu bronz la mondialele de anul trecut, dar diferența de pe tabelă a crescut chiar și la 10 goluri (32-22). În cele din urmă s-a terminat 35-28 pentru nordice, iar calificarea României la turneul final din noiembrie nu este deloc sigură.
Cele mai bune marcatoare ale României au fost Crina Pintea și Harabagiu, cu câte 6 reușite. Cristina Neague a contribuit cu 3 goluri.
Citește și:

România are emoții pentru calificarea la Campionatul European

Peste 3 zile va avea loc returul din Danemarca, dar evoluția tricolorelor de astăzi nu dă mari speranțe la un rezultat pozitiv în acea confruntare. În aceste condiții, România va lupta pentru locul doi în grupă cu Austria.
În acest moment, România are 3 puncte, cu două mai mult decât Austria, formație care are însă un meci mai puțin disputat. Austria va juca în această seară cu Insulele Feroe, iar o victorie este o formalitate, caz în care ar egala România la puncte.
Dacă România nu va învinge în deplasare Danemarca, meciul retur cu Austria va deveni o adevărată finală pentru calificarea la Europene. În meciul tur, tricolorele au remizat în deplasare, 33-33, obținând punctul la ultima fază a meciului. Returul dintre România și Austria este programat pe 24 aprilie, la 4 zile dinstanță de penultimul meci al tricolorelor din această campanie, în Insulele Feroe.
Campionatul European de handbal va avea loc în perioada 4-20 noiembrie și va fi organizat în premieră în 3 țări: Muntenegru, Macedonia de Nord și Slovenia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo