Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

SCM Rm. Vâlcea l-a angajat pe antrenorul secund al naționalei României. "Este tobă de carte!"

Andrei Nicolae

Actualizat 21/09/2021 la 16:33 GMT+3

Fosta campioană a României în 2019 l-a demis pe Goran Kurtes după primele două etape desfășurate în Liga Florilor.

Bent Dahl

Credit imagine: Eurosport

SCM Rm. Vâlcea nu a avut un start grozav de sezon. A fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei României, iar în prima etapă din Liga Florilor a terminat la egalitate cu SCM Craiova (29-29). Echipa nu a jucat grozav sub comanda lui Goran Kurtes nici în etapa a 2-a cu nou-promovata CSM Deva (scor 28-22), astfel că oficialii clubului au decis să facă o schimbare la nivelul băncii tehnice până când lucrurile nu se complică în clasament.
Astfel, SCM Rm. Vâlcea a început săptămână cu un nou antrenor principal. Acesta este Bent Dahl (50 ani), nimeni altul decât antrenorul secund al lui Adrian Vasile la echipa națională.

Bend Dahl: "Am ales Vâlcea pentru că este o șansă unică, este un club de top, cu performanțe istorice"

"Am ales Vâlcea pentru că este o șansă unică, este un club de top, cu performanțe istorice. Din această privință, mi-a fost foarte ușor să accept când SCM Râmnicu Vâlcea a venit cu această propunere. Echipa joacă un handbal bun, practică un stil modern, dar îmi doresc foarte mult să-mi imprim propria filosofie în jocul echipei. Sper ca împreună să revenim la cerințele așteptate de toată lumea și pe termen lung îmi doresc să fim în topul competiției interne", a declarat Bent Dahl pentru pagina oficială de Facebook a clubului.
Bent Dahl și-a început cariera ca analist al naționalei feminine a Norvegiei, în 1999, fiind și antrenor al loturilor naționale de juniori între 1999 și 2008. A mai antrenat la Oppsal, Kongsberg, dar și la echipa maghiară Siofok.
Antrenorul norvegian a ajuns în handbalul românesc la începutul acestui an, când a fost propus de Adrian Vasile pentru a face parte din staff-ul echipei naționale.
"Trebuie să recunosc că m-a surprins cu staff-ul tehnic. Dahl este un norvegian de 50 de ani, un creator de sisteme, un om cu mare experiență, noi l-am avut la cursuri, este tobă de carte. Adi a venit și mi-a spus că-l dorește. Mi-a arătat că este înțelept, că își aduce un om cu multă experiență, care poate să privească lucrurile și din afară. Cred că este o alegere bună", a declarat Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, în momentul în care a oficializat numirea staff-ului tehnic la echipa națională.
Bent Dahl își va face debutul la Vâlcea sâmbătă, în etapa a 3-a din Liga Florilor, într-un joc în deplasare cu Gloria Buzău.
Fotografie: Mihai Bocan
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo