Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Shaq" din handbal a dat "șah-mat" internetului! Clip viral, după o victorie istorică pentru Congo

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 22/01/2021 la 18:08 GMT+2

Gauthier Mvumbi, uriașul pivot de 115 kilograme devenit peste noapte vedetă în handbalul masculin, a dat tonul petrecerii după ce naționala din Congo a reușit prima victorie din istoria sa la Mondial. Clipul cu bucuria echipei celui poreclit "Shaq" al handbalului, după celebrul baschetbalist american Shaquille O'Neal, a devenit viral în doar câteva ore.

Congo - Angola, Campionatul Mondial de handbal masculin

Credit imagine: Eurosport

Congo a obținut, joi seară, prima victorie din istorie la Campionatul Mondial de handbal masculin, 32-31 în partida contra Angolei, din "Cupa Președintelui", bătălia echipelor codașe pentru locurile 25-32.
Deși Angola a controlat prima repriză, având la un moment dat avantaj de șase goluri și intrând la pauză cu avantaj 15-13, Gauthier Mvumbi și colegii săi au reușit să revină și să obțină în ultimele secunde o victorie istorică pentru republica africană, prezentă în premieră la Campionatul Mondial de handbal masculin. Iar bucuria handbaliștilor a fost pe măsură: uriașul Mvumbi a dansat alături de coechipieri, momentul devenind viral pe internet.

Gauthier Mvumbi, starul neașteptat al Mondialului de handbal

Gauthier Mvumbi, în vârstă de 26 de ani, a devenit peste noapte vedeta Campionatului Mondial de handbal din Egipt. A atras atenția prin gabaritul său neobișnuit, fiind rapid echitat de mulți drept "supraponderal". Lumea a devenit curioasă în privința sa, mai ales în condițiile în care pe site-ul competiției Mvumbi este listat ca având 89 de kilograme, la o înălțime de 1,79 m - lucru ce sfidează evidențele. Deși majoritatea site-urilor s-au pus de acord în privința greutății de 115 kg, au fost și surse care au anunțat că Mvumbi ar cântări, de fapt, 137 kilograme.
Iar subiectul "Mvumbi" a devenit din ce în ce mai popular, după ce la capătul meciului dintre Congo și Bahrain, de marți, uriașul pivot a fost desemnat "omul meciului", după o prestație excelentă cu 13 goluri reușite din 14 aruncări, deși echipa sa pierduse la diferență de 7 goluri.
Jucător în eșalonul patru valoric în Franța, Mvumbi a scris, pe un ton glumeț, pe rețelele de socializare: "Să îmi spuneţi Gigantul!".
Sincer, nu înțeleg ce se întâmplă! Am jucat un meci și apoi 'boom'! Toată lumea vorbea despre mine! Dar e bine, dacă se pomenește numele meu, se vorbește și despre țara mea, Congo! | Gauthier Mvumbi
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo