de Marian URSESCU
Valeria Motogna a jucat 20 de ani handbal la cel mai înalt nivel. Are 144 de selecții și 185 de goluri pentru naționala României, cu care a participat la turnee finale europene, mondiale, dar și la Jocurile Olimpice din 2008.
La Beijing 2008, fostul stâlp al apărării naționalei a fost chiar portdrapelul României. De multe ori, prin evoluțiile ei, fostul inter stânga ne-a făcut mândri că suntem români. Acum ea are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Handbal
CSM București a câștigat Cupa României, a 5-a din vitrina clubului
IERI LA 15:36
La un an și 10 luni, Patrick, băiețelul handbalistei care a jucat la Silcotub Zalău și Oltchim Rm. Vâlcea în toată cariera sa, a fost diagnosticat cu leucemie mieloblastică. Împreună cu mama sa, micuţul de doar 1 an şi 10 luni se află deja în Italia la o clinică din Genova unde a început un tratament. Costurile tratamentului sunt ridicate, iar oamenii cu suflet mare sunt aşteptaţi să fie alături de familie în aceste momente dificile.

Strigătul disperat al portdrapelului României la JO Beijing 2008!

Apelul umanitar a fost lansat de Corina Ţurcaş, fondatoarea Asociaţiei "Împreună-i vom face fericiţi" pe rețelele sociale.
https://i.eurosport.com/2022/04/11/3353780.jpg
"V-am cerut ajutorul de nenumărate ori pentru diferite cazuri caritabile și v-ați mobilizat de fiecare dată donând cu sufletul, desigur după posibilități. Azi sunt pusă din nou în situația de a vă cere ajutorul. Patrick a fost diagnosticat cu această boală cruntă. Are nevoie de noi pentru a lupta cu această boală care îi umbrește copilăria. Pentru toți cei care vreți să ajutați, vă las conturile tatălui în lei și euro:
Pușcaș Motogna Vasile Gabriel
RO92BTRLRONCRT0353543601.....RON
RO42BTRLEURCRT0353543601.....EURO
Persoanele juridice mă pot contacta să intermediez prin contul Asociației. Împreună îi vom face fericiți", este anunțul Corinei Țurcaș.
Valeria Motogna a fost ca jucătoare campioană europeană de junioare și campioană mondială de tineret. Cu Zalău și cu Vâlcea a câștigat două cupe Europene. Este multiplă campioană a României.
În ultimul timp, împreună cu soțul ei au antrenat mai mult grupe de copii la Zalău, îndrumându-i să facă primii pași spre handbalul mare.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Handbal
Minaur Baia Mare a pierdut prima bătălie cu Naerbo în finala EHF European Cup
21/05/2022 LA 16:55
Handbal
Thriller la Mioveni. Vâlcea a avut nevoie de 80 de minute pentru a trece de Rapid în Cupa României!
21/05/2022 LA 15:44