Viborg HK-Minaur Baia Mare în Final Four-ul EHF European League!
DeEurosport
Actualizat 07/04/2022 la 21:14 GMT+3
Fosta triplă campioană a Europei va organiza turneul Final 4 în sala proprie. O misiune extrem de dificilă pentru maramureșence
De MARIAN URSESCU
Minaur Baia Mare va întâlni Viborg HK în Final Four-ul EHF European League. A doua favorită la câștigarea trofeului, după Bietigheim, Viborg are cea mai impresionantă carte de vizită dintre echipele rămase în competiție.
Campioană a Danemarcei de 14 ori, de 11 ori câștigătoare a Cupei Danemarcei, Viborg are în vitrină și trei trofee ale Ligii Campionilor, alte trei Cupe EHF, o Cupă a Cupelor și două Supercupe ale Europei.
Echipa antrenată de Jakob Vestergaard, tehnicianul care a trecut atât pe la Oltchim, cât și pe la CSM București, are în lot o serie de handbaliste de mare valoare. De altfel, la finalul sezonului, Viborg își va pierde cele mai importante două jucătaore: căpitanul Kristina Jørgensen a semnat cu Metz, iar interul stânga Line Haugsted va ajunge la Gyor!
Viborg a avut un parcurs European excelent în actuala ediție. A câștigat șapte partide și a terminat un singur meci la egalitate. SCM Rm. Vâlcea a fost singura echipă care a reușit să termine un meci la egalitate cu nordicele. Viborg revine după trei ani în semifinalele unei competiții europene, dar au trecut 8 ani de la ultimul trofeu câștigat: Cupa Cupelor în 2014.
Minaur bifează al doilea turneu Final Four consecutive în EHF European League. Maramureșencele au organizat anul trecut competiția, dar au terminat pe locul 3, trofeul ajungând la Nantes. În acest sezon au eliminat echipa norvegiană HK Sola, în ”sferturi”, după ce ieșiseră dintr-o grupă cu Bietigheim, Nantes și Lublin.
Surprinzător, Bietigheim este văzută de specialiști drept marea favorită la trofeu. Liderul din Bundesliga are, cu adevărat, o echipă de Liga Campionilor. În traseul de până acum, echipa pregătită de Markus Gaugisch a câștigat toate cele 10 partide disputate. Mai mult, a marcat 307 goluri, o medie de peste 30 de reușite pe meci!
Program Final 4 – 14/15 mai, Viborg
Viborg HK – Minaur Baia Mare
Herning Ikast - BBM Bietigheim
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Descarcă
Scanează
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo