EXCLUSIV "Vreau să fiu campioană mondială și să ajung la Jocurile Olimpice cu România" visează Janine Carașol

Handbalul românesc are nevoie de o nouă generație. La băieți lucrurile sunt mai complicate, dar la fete, generațiile care vin par destul de talentate pentru a continua tradiția victoriilor. Cristina Neagu a ținut sus steagul României în ultimii ani, iar pe postul ei de inter stânga viitorul poate fi asigurat de fetele tinere care vin urmă. La naționala sub 19 ani golgheter este Diana Lixandroiu, care a făcut un European foarte bun la Pitești, în timp la naționala sub 17 ani o așteptăm pe Janine Carașol. Evoluțiile sale din ultimii ani și titlurile câștigate o recomandă ca un viitor star. Jucătoarea Rapidului ne-a acordat un interviu, iar încrederea și determinarea ei sunt molipsitoare.

Janine Carașol: Am descoperit handbalul având-o aproape pe sora mea, Alexandra Carașol, care juca la clubul CSS 6. Eram mică, aveam 2-3 ani și părinții mă luau cu ei la meciurile sorei mele, o însoțeam în cantonamente și vedeam tot ce se înseamnă acest sport. Îmi plăcea, o admiram pe sora mea și îmi doream să devin și eu handbalistă. Practic, pasiunea pentru handbal am descoperit-o urmărind-o pe sora mea.

J.C.: Nu mai știu exact cum a fost primul antrenament, eram mică, aveam vreo cinci ani și practic nu a fost un moment special, eu fiind mai mereu în jurul sorei mele, al echipei CSS 6 și pe la sala. Le tot spuneam părinților că vreu și eu să fiu handbalistă și așa au ajuns să mă ducă la antrenamente. Primul antrenament a însemnat de fapt un moment dintr-o succesiune de experiențe pe care le trăiam în jurul handbalului. Tot ce îmi amintesc este că fiecare dată când întrăm în sala de handbal eram extrem de nerăbdătoare să descopăr ce surprize ne pregătea doamna la antrenamentul respectiv, eram curioasă, plină de energie și mă simțeam cu adevărat fericită.

J.C.: Cristina Neagu este o jucătoare mare, un reper pentru handbalul românesc, iar reușitele ei au inspirat multe jucătoare, nu doar din România. O admir pentru toate realizările, dar îmi doresc să îmi creez propriul stil de joc, să mă dezvolt fără a fi comparată sau a mă compară cu altcineva. Cred că orice comparație, mai ales între sportivi, trezește frustrări. Vreau să fiu Janine Carașol care face ceva pentru handbalul românesc, care lasă ceva în urmă, peste ani și care va reuși să bucure oamenii prin realizările ei. Vreau să fiu EU, să mă autodepasesc zi de zi și să am motive de satisfacție. Comparațiile nu ajută, cred eu. Dacă eșți în urmă celui cu care eșți comparat, devii frustrat, dacă îi depășești nivelul, se instalează autosuficiență. Este ca și cum ți-ai fi atins limitele, dar dacă acestea se raportează la reușitele altuia, nu mai sunt limitele tale ci ale celui cu care ești comparat sau te compari. Vreau să devin cea mai bună, depășindu-mi propriile limite.

J.C.: Mmmm…grea întrebare. La calități, sub aspectul jocului individual, aș menționa faptul că sunt creativă, am forță și viteză. Din punct de vedere al jocului colectiv, dau pase inteligente, joc pentru echipa, îmi place să îmi pun în valoare colegele, iar la final toate să ne bucurăm pentru reușitele comune. La capitolul "defecte" să zicem că uneori mă grăbesc, arunc din situații nepotrivite la poartă, dar asta se remediază odată cu vârstă. Uneori mă enervez, din dorința de a realiza foarte multe, trebuie să învăț să mă controlez și mă maturizez din acest punct de vedere. Dar sunt convinsă că, prin experiență, odată cu timpul, voi elimina aceste slăbiciuni.

J.C.: Fiecare experiență prin care am evoluat consider că este o amitire frumoasă, astfel încât pot spune că am multe amintitiri placute. Îmi amintesc cu drag multe povești din jurul handbalului, de fapt cam toată viață mea s-a învârtit în jurul handbalului. Dar dacă tot trebuie să fac o ierarhie al amitirilor frumoase, aș pune pe primul loc, două dintre experiențele câștigării titlului de campioană națională. Cel de-al doilea titlu de campioană, câștigarea campionatului național la junioare 3 rămâne în top.

J.C.: Atunci cred că era nivelul prea scăzut, eram la început, eram mică, poate nu știam să realizez ce se întâmplă, emoțiile create în jurul reușitei nu se ridică la nivelul celor de la J3 și J2. La junioare 3, cu doamna Ileana Morari antrenoare, parcă am început să ne maturizăm, să ne legăm că echipa și să înțelegem altfel handbalul.

Tot aici, în topul cel mai frumoase experiențe, aș pune cea mai proaspătă experiență, câștigarea titlului de campioană cu echipa de junioare 2 a echipei Rapid Bucureșți.

A fost un parcurs mai greu, acomodarea cu celelalte fete a fost mai anevoiasă, unele veneam de la CSS6, împreună cu doamna Morari, altele erau deja la Rapid, iar alte fete veneau de la Centrul Național de excelență și a trebuit să formăm din mers o echipa. A fost o cursă contra cronometru, să legăm relații de joc și să ne mobilizăm toate pentru un scop mare. Totodată am învățat să jucăm sub presiune, să tragem toate pentru același scop și să credem în noi, chiar dacă nu aveam prea mult timp să facem asta. A fost greu, dar extrem de plăcut, reușind să dovedim că suntem cele mai bune din această competitive. Cel mai îndrăzneț vis este să joc pentru România la Jocurile Olimpice și să ajung să fiu cea mai bună jucătoare din lume.

J.C.: Vă mulțumesc! După 11 ani de handbal astfel de realizări îmi dau puterea de a merge mai departe și de a-mi dori tot mai mult de la carieră de sportiv. Iubesc sentimentul dat de o victorie, mai ales când este dublată de un joc bun. Despre echipa națională, aș fi subiectivă dacă aș comenta pe marginea acestui subiect. Dacă aș face eu lotul numele Janine Carașol s-ar regăsi printre cele selecționate, dar cum decizia aparține membrilor staff-ului tehnic, aceștia ar putea să va ofere un răspuns obiectiv la acesta întrebare. Ceea ce aș vrea să spun este că pe mine mă motivează orice provocare cu care mă confrunt, iar echipa națională pentru mine înseamnă tot ce își poate dori un sportiv în carieră lui.

J.C.: Cele mai dificile momente din carieră, așa cum cred că resimte orice sportiv, sunt cele cauzate de problemele de sănătate. Dacă îți lipsește sănătatea, orice îți vei propune să realizezi va trece în planul doi. Momentele în care trebuie să stai departe de sala, de minge, de echipa sunt cele mai grele. Atunci încep grijile, gândurile negative, sentimentele care te încarcă și te fac să apreciezi cu adevărat faptul că eșți sănătos. În rest, toate se rezolva, cu încredere, credință și determinare. Am învățat să fac față situațiilor frustrante și să privesc cu optimism spre viitor.

Cred că un sportiv care nu simte frustrare când este în afară lotului național este un sportiv care încă nu este pregătit să ajungă acolo. Echipa națională este mândria și obiectivul suprem al unui sportiv. Ceea ce este important pentru mine, în momentul de față, este aprecierea de care mă bucur în rândul echipei Rapid, susținerea staff-ului tehnic și faptul că am multe motive de mândrie și de satisfacție. Îmi place să văd lucrurile pozitive din viață mea, să mă bucur de ele și să îmi doresc să evoluez că persoană, atât din punct de vedere sportiv, cât și uman.

J.C.: Că să fiu sinceră, consider că viața nu m-a obligat să trec prin momente grele. Prin momente grele trec oamenii bolnavi, cei care se zbat cu grijă zilei de mâine, cei care sunt departe de familie sau cei care nu își permit să își atingă visurile. Pentru mine restul situațiilor sunt doar provocări, care mă fac să devin tot mai puternică și să îmi doresc mai mult de la viață. Ceea ce este importat este că familia îmi este aproape, mă susține cu orice am nevoie pentru a-mi atinge visurile și mă îndrumă corect în viață, iar pentru asta le mulțumesc. În ceea ce privește handbalul, mereu m-am sfătuit cu sora mea, Alexandra Carașol, care este campioană mondială de tineret. Din păcate, ea s-a accidentat grav la 21 de ani și a trebuit să pună capăt visului de a ajunge să reprezinte România la nivel de senioare la competițiile mari. Totodată am avut parte mereu de cele mai bune sfaturi din partea antrenoarei cu care am început handbalul și alături de care lucrez de 11 ani, doamna Ileana Morari, căreia îi mulțumesc pentru tot, mai ales pentru ceea ce m-a învățat în perioada în care sunt convinsă că o scoteam din sărite. 😊 Tot legat de handbal, dar și de viață mă consult mereu cu Ramona Farcău, cea care a ales să creadă în mine și să îmi călăuzească pașii pe drumul acesta al performanței.

J.C.: Păi fără un mental puternic nu ai cum să reușeșți în viață. Oricât de bun ai fi din punct de vedere tehnic, dacă nu crezi în ține și nu îți place să lupți pentru visul tău nu ai cum să reușești. Mintea te ajută să devii puternic, să treci peste încercări și să ajungi acolo unde ți-ai propus. Zi de zi lucrez la acest aspect. Vreau să devin cea mai bună și mereu consider că există câte ceva la care trebuie să lucrez pentru a ajunge cea mai bună. Asta mă motivează și mă face să văd partea bună din orice experiență de viață.

J.C.: Urmăresc meciurile din Liga Florilor și într-adevăr este o competiție foarte puternică, cu multe jucătoare de mare valoare. În primul rând vreau să evoluez pentru Rapid, atât în Liga Florilor, cât și în Champions League. Cred că orice jucătoare tânără din România are datoria morală de a juca pentru o echipa românească și să își propună să dea tot ce e mai bun, pentru a lasă ceva în urmă sa. Este o responsabilitate pe care jucătoarele tinere trebuie să și-o asume, să creadă în succesul lor, aici în România. Apoi, după ce aș avea realizări, aș ridica trofee deaspra capului pentru clubul Rapid, dacă viață îmi va oferi posibilitatea să merg afară, la o echipa puternică, aș acceptă provocarea. Îmi plac provocarile, dar acestea trebuie asumate la momentul oportun. Până atunci, Rapid și România reprezintă singurele priorități pentru mine. Chiar mi-ar plăcea să văd mai multe jucătoare românce tinere evoluând pentru echipele din România, pentru că doar așa putem ridică nivelul echipelor naționale.

J.C.: Jucătoarele străine din Ligă sunt foarte valoroase. Noi tinerele avem multe de învățat de la ele, iar calitatea lor ridică nivelul competiției. Dar totodată nu am cum să nu mă gândesc și la viitorul jucatoarelor românce tinere. Acestea trebuie să își câștige locul într-o echipa, prin valoare, dar cel puțin la început, când nu au experiență necesară, trebuie sprijinite să se dezvolte și să își găsească locul în cadrul echipelor din Liga. În România, de la nivel de junioare, din spate vin multe sportive bune, pe care mi-ar plăcea să le revăd în Liga Florilor și mai târziu, după ce capătă experiență la națională mare a României.

J.C.: Evoluția fetelor confirmă ceea ce afirmam mai devreme, România are resurse, sportivii români tineri au mare potențial. Ceea ce este cel mai important este că toți acești sportivi de perspectiva, căci nu este vorba numai despre handbal, să aibă parte de un mediu în care să se poată dezvoltă corect, astfel încât să performeze și la nivel de seniori. Poate sunt puțin subiectivă, cunoscând situația sorei mele, campionana mondială de tineret cu națională României, dar sunt convinsă să se pot face multe lucruri care să pună în valoare sportivii români. Sunt mândră de fetele care evoluează la europeanul U19 și le țin pumnii în continuare. Ar fi important să cucerească o medalie.

J.C.: Să se bucure de acest sport, care este minunat și să pună pasiune în tot ceea ce face. În rest, dacă este și motivată și dispusă să lupte pentru visul ei, lucrurile vor veni de la sine.

Juniori 4 - CSS 6 București

Juniori 3 - CSS 6 București

Juniori 2 - Rapid București

Toate cele trei titluri cu Ileana Morari pe banca tehnică