Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a lăsat de o parte grijile de la echipă și s-a uitat la meciul naționalei de handbal feminin a României, de la Campionatul Mondial.Naţionala de handbal feminin a României a obţinut o victorie incredibilă în faţa Ungariei, scor 28-27, şi s-a calificat în grupele principale la Campionatul Mondial din Japonia.România a egalat pentru prima dată în meci în minutul 59 (27-27) și a trecut în avantaj cu doar câteva secunde mai târziu tot pentru prima dată: 28-27.
Condusă tot meciul, cu o diferenţă chiar şi de şase goluri la pauză (10-16), România a revenit şi a egalat, iar golul victoriei a fost adus în ultimele secunde de Cristina Neagu, de la 7 metri. În cadrul grupelor principale, în primul meci, România va întâlni Rusia.

Dan Petrescu, în lacrimi la finalul meciului România - Ungaria

Handbal
Naționala României de handbal feminin și-a aflat adversarele din preliminariile CE 2022
25/03/2021 LA 12:40
Tehnicianul a fost atât de tensionat în timpul partidei cu Ungaria, încât l-a dat afară din birou pe unul dintre colaboratorii săi, Cristian Panin. La final, Petrescu nu și-a stăpânit emoțiile și a recunoscut că a început să plângă. ”A fost sărbătoare în vestiar, s-a țipat, s-a urlat, parcă luase campionatul CFR. Au avut spirit cei din cabină. Mie îmi venea sa plâng la final. România e România, ne dorim să câștige. Cristina Neagu e Hagi din handbal, a dat iar goluri. Bravo, fetelor, felicitări! Nu mai avem handbalistele din trecut, dar spiritul face minuni. De când mă uit la handbal, n-am câstigat niciun meci. L-am dat afară pe Panin de la mine din birou, i-am zis să vina la final. Când s-a terminat, era să spargă ușa. Mereu mă uit la meciuri și aleg meciurile greșite. Uite că de data asta a fost bin.”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.
Handbal
"Nimic nu mai contează!" Cristina Neagu, prima reacție după ratarea calificării la Jocurile Olimpice
23/03/2021 LA 13:24
Handbal
Vasile Stângă știe cine e vinovat pentru eșecul României la Turneul Preolimpic: "Să-și dea demisia"
22/03/2021 LA 13:58