Adrian Laza, primul român care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8000 m din lume! Mesajul echipei naționalei

Adrian Laza a devenit primul român care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri de pe Pământ. Alpinistul a atins performanța pe 9 octombrie, după ce a urcat masivul Shishapangma, din Himalaya, pe care a încercat să îl mai cucerească de două ori până acum.

Adrian Laza.

Credit imagine: Getty Images

Adrian Laza a cucerit toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri de pe Pământ, după ce pe 9 octombrie a escaladat masivul Shishapangma din Himalaya. Laza are 61 de ani și este inginer silvic în Neamț și a mai avut două tentative de cucerire a ultimului vârf, eșuate din cauza unei avalanșe și a unei decizii a autorităților, care interzicea urcarea pe munte.
Performanța sa a avut loc într-un interval de 8 ani, începând cu vârful Cho Oyu (8201m), pe care a urcat pe 30 septembrie 2016, și încheind cu reușita din Himalaya.
Acum un an, 4 persoane își pierdeau viața după o avalanșă pe Shishapangma, iar Adrian Laza era martor la șocantul incident, anunță Monitorul Neamț. Performanța sa este cu atât mai uluitoare cu cât a reușit să depășească acel moment dificil și să încerce din nou escaladarea vârfului.
"Bravoooooo!!!! Extraordinar!!!! Ai reușit, Adrian, ai scris istorie pentru tine, pentru România, pentru noi toți! Ce călătorie, ce nebunie, câtă muncă, câtă sacrificiu, câtă ambiție și determinare! Voi sunteți PRIMII, iar noi suntem mândri și bucuroși!", a scris Ina Laza, soția alpinistului, pe Facebook.
Cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri cucerite de Adrian Laza:
  • 1.Cho Oyu 8201m -30 septembrie 2016
  • 2. Makalu 8481 m – 14 mai 2018
  • 3. Everest 8848 m - 16 mai 2019
  • 4. Annapurna1 8091 m - 16 aprilie 2021
  • 5. Lhotse 8516 m – 23 mai 2021
  • 6. Manaslu 8163 m – 27 septembrie 2021
  • 7. Dhaulagiri 8167 m – 15 octombrie 2021
  • 8. Nanga Parbat 8126 m – 1 iulie 2022
  • 9. Gasherbrum II 8035 m - 21 Iulie 2022
  • 10. Broad Peak 8051 m - 27 Iulie 2022
  • 11. Kanchenjunga 8.586 m - 25 mai 2023
  • 12. Gasherbrum I 8.080 m - 18 Iulie 2023
  • 13. K2 8.611 m - 27 Iulie 2023
  • 13 (6 Bis). Manaslu True Summit 8.163 m - 20 Septembrie 2023
  • 14. ⁠ Shishapangma 8.027 m - 9 Octombrie 2024

Adrian Laza a fost felicitat de Echipa națională a României

Adrian Laza a fost felicitat chiar de Echipa națională a României, care a postat un mesaj pe pagina de Facebook.
"Echipa națională de fotbal a României îl felicită pe Adrian Laza pentru realizarea extraordinară de a deveni primul român care a cucerit toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Pământ!
La 61 de ani, Adrian ne arată tuturor că prin perseverență, curaj și pasiune, limitele pot fi depășite!
Respect, Adrian! Ai ridicat drapelul României pe cele mai înalte culmi ale lumii!", este mesajul postat pe pagina Echipei naționale de fotbal a României.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo