Andreas Hniatiuc: “Va fi un eveniment sportiv cu nivel calitativ scăzut față de edițiile anterioare”

Ion Alexandru

Actualizat 23/07/2020 la 10:36 GMT+3

Psihologul sportiv Andreas Hniatiuc a disecat situația sportivilor, cu un an înainte de startul amânat al Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru anul 2021

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Cezara Paraschiv
Inițiator al “Asociației pentru Psihologia Sportului”, Andreas Hniatiuc a explicat pentru Eurosport că, deja, sportivii au reușit, măcar din punct de vedere mental, să dea un necesar restart, a detaliat unde apar decalajele și a identificat posibile surse de frustrare, a evidențiat categoria cea mai vulnerabilă și a atacat frontal și subiectul sportivilor care ispășesc suspendări pentru dopaj în acest moment, dar care ar putea căpăta drept de participare la Tokyo, în 2021.
Eurosport: Un an până la startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Din nou. Dar și o zi până la ceea ce ar fi trebuit să fie startul Jocurilor în acest an. Din punct de vedere psihologic, cum este acest moment pentru sportivi?
Andreas Hniatiuc: Nu știu dacă ar trebui privite lucrurile doar din punct de vedere psihologic, probabil că ar trebui integrate într-un context mai larg, și din punct de vedere sportiv, și managerial. Dar, dacă discutăm doar de partea psihologică, au trecut câteva luni de la momentul amânării Jocurilor Olimpice, astfel încât sportivii s-au adaptat și s-au acomodat cu ideea că acest eveniment va avea loc peste un an. În consecință, și-au și reconfigurat deja programul de antrenament. N-a fost o veste ușor de digerat, dar, cu siguranță, după lunile acestea, s-au conformat și s-au apucat de treabă.
Cu alte cuvinte, măcar din punct de vedere emoțional, sportivii au dat restart deja?
Eu așa spun. În aceste luni, sportivii s-au reabilitat din punct de vedere emoțional și au reușit deja să facă față impasului emoțional prin care au trecut. Cred că sportivii care s-au adaptat cel mai bine sunt și cei care pun cel mai bine în practică programul de antrenament pentru 2021.
Torța olimpică, Tokyo 2020
O problemă rămâne. În cele mai multe dintre sporturile olimpice, competițiile sunt în continuare suspendate. Se acumulează frustrare din acest punct de vedere?
Absolut. Am mai spus-o, vor fi câștigați sportivii care se vor adapta și se vor reacomoda cât mai repede posibil la contextul actual, dar și cei care vor reintra în programul de antrenament și competițional cât mai repede. Orice zi câștigată este o zi în favoarea și a spectacolului, dar și a rezultatelor pe care sportivii și le doresc la această ediție a Jocurilor Olimpice. Din punctul meu de vedere, anul viitor va aduce un eveniment sportiv cu un nivel calitativ scăzut comparativ cu edițiile anterioare, atât din punct de vedere sportiv, cât și al recordurilor obținute. Pentru că este o perioadă de instabilitate și nesiguranță, peste care se adaugă și această perioadă de inactivitate, care cu cât se prelungește, cu atât va afecta mai mult forma sportivă a celor prezenți la acest eveniment. Iar acest lucru nu poate stârni decât angoasă și va putea fi depășit cu bine doar în momentul în care se vor reapuca serios de treabă și se vor revedea pe drumul firesc al pregătirii pentru evenimentul de anul viitor.
În această perioadă de pandemie, am văzut cum sportivii români calificați sau în curs de calificare la Jocurile Olimpice se pregăteau în condiții destul de austere. În același timp, sportivii de afară au beneficiat de condiții de pregătire în spațiul personal. De-a lungul carierei, ei au înțeles că pregătirea specifică nu se reduce la suprafața bazinului sau a sălii forță și s-au adaptat în planul personal pentru a obține condițiile specifice lucrului. Am văzut sportivi care în subsolul casei și-au făcut sală de forță, am văzut tenismeni care aveau teren de tenis făcut în spatele curții, iar la noi, sportivii făceau exerciții specifice prin sufragerie… Aici ai mult de suferit, pentru că sportivul care a avut constanță în pregătire în această perioadă și a fost cât de cât mai aproape de condițiile normale de antremant va fi și sportivul care va avea de câștigat pe mai departe. Iar România, din punctul acesta de vedere, nu stă prea bine - Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv

Emoțional, cele mai mari probleme le vor întâmpina sportivii aflați pe final de carieră

Sunt două categorii de sportivi, la poli opuși. Mai întâi, sunt cei mai tineri - lăsând la o parte un sport precum gimnastica feminină - sportivi de 16, 17, până la 19 ani, apoi veteranii. Se schimbă așteptările lor cu acest an în plus?
Pentru cei aflați la debut, din punctul meu de vedere nu va fi o problemă, fiind vorba de prima participare la Jocurile Olimpice. Psihologic, neavând niciun fel de presiune, nu cred că se vor confrunta cu probleme de adaptare la această ediție, nici la efort, nici din punct de vedere mental. Cred că pe plan emoțional cele mai mari probleme le vor întâmpina sportivii aflați pe final de carieră. Pentru ei va fi cel mai greu. Pentru că se confruntă cu multe necunoscute, tot programul de pregătire este regândit în jurul organizării Jocurilor Olimpice. Cei la începutul de drum au toate oportunitățile în față, nu au presiune din punct de vedere mental sau social, așteptările nu sunt foarte ridicate. Nu au de dus pe umeri presiunea rezultatului. Ca debutant orice rezultat pozitiv e o surpriză și trebuie încurajat, desigur. Venind ca outsider în această competiție, de multe ori asta poate ajuta și exemplele sunt nenumărate.
De multe ori auzim însă sportivii tineri care reușesc aceste surprize, care obțin un rezultat mare, spunând: nu am apucat să mă gândesc prea mult la șansa pe care o am în față, a fost un avantaj pentru mine. Nu dispare acum acest avantaj?
Nu, pentru că cei care vor fi debutanți la ediția viitoare nu au gustat încă din emoțiile unei participări la Jocurile Olimpice. Nu au cu să compare, nu au ce pune în balanță. Ei trebuie să rămână concentrați și să aștepte, pregătindu-se. Psihologic, pentru ei este cel mai ușor.
Toți sportivii ar trebui să se bazeze pe constanță. Constanța pregătirii fizice, sportive, mentale sunt argumente decisive în obținerea performanțelor. Dacă lipsește constanța, mai mult ca sigur sportivul va avea de suferit din punct de vedere al rezultatelor. - Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv
Mai degrabă, în loc să anticipăm că vom vedem mai multe surprize la Jocurile Olimpice, că un sportiv dintr-o țară minusculă va veni să dea lovitura, să anticipăm că ecartul celor buni și cu multe posibilități, ecartul super-puterilor se va mări?
Eu așa am văzut și așa anticipez. Consider că surprize vor fi puține.
Cum se explică rezultatele unui studiu recent, care arată faptul că 77% dintre japonezi sunt sceptici că Jocurile Olimpice vor avea loc în 2021?
Probabil că este impactul emoțional al condițiilor actuale de pandemie, oamenii trăiesc mai mult în prezent și nu mai sunt capabili să proiecteze un eveniment în viitor. Iar prezentul ne spune că nu putem face nicio competiție sportivă. Sunt convins că acesta este argumentul pentru care ei sunt sceptici de organizarea Jocurilor Olimpice. Pe de altă parte însă, Japonia se pregătește pentru declararea oficială a ieșirii din pandemie. Dacă vor ieși, oficial, din pandemie, nu văd ce ar putea împiedica Joccurile, mai ales că există contracte semnate în privința organizării, sponsori, parteneriate. Dacă nu se va organiza în vara anului viitor, probabil că nici nu se va mai organiza această ediție a Jocurilor Olimpice. Din punct de vedere managerial, pierderile ar fi fabuloase.
Vor fi niște Jocuri Olimpice ale fricii?
Depinde ce va fi anul viitor. Dacă anul viitor pandemia va fi o amintire urâtă, Jocurile Olimpice se vor desfășura în condiții normale. Dacă ele se vor desfășura sub auspiciul fricii, asta va contribui și mai mult la scăderea nivelului sportiv al participanților la acest eveniment. E greu de spus. Ceea ce e important e ca toți sportivii implicați în această perioadă de pregătire să facă 101% cu gândul că în viitor vor participa la Jocurile Olimpice. Dacă nu vor participa, oricum nu se schimbă nimic. Dar dacă vor participa și ei acum se pregătesc cu gândul că Jocurile nu se vor ține, atunci randamentul lor va fi scăzut. E nevoie de o motivație de nivel superior, de echilibru emoțional și de disponibilizarea tuturor resurselor pentru a fi apți la momentul deschiderii Jocurilor Olimpice.
Sportivul român trebuie să scoată tot ce are mai bun din condițiile pe care le are.- Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv
Un subiect extrem de controversat este legat de faptul că multor sportivi care ar fi fost suspendați pentru Jocuri în acest an, le vor fi expirat suspendările și vor fi eligibili în 2021 să concureze. Care este impactul acestei șanse nesperate pentru cei în această situație, dar și pentru atleții curați?
Consider că sunt simple speculații. Dacă un sportiv a fost suspendat patru ani și în acești patru ani nu a fost capabil să își organizeze un program de pregătire, a stat departe de pregătirea optimă, mi-e greu să cred că într-un an de zile câștigă ceea ce au antrenat ceilalți în cinci ani. Pe de altă parte, toate aceste decalaje logistice și organizatorice e clar că vor stârni discuții interminabile! Important este ca în jurul acestei competiții să se creeze o emulație pozitivă, o stare pozitivă și lumea să aprecieze evenimentul ca atare, dincolo de toate dezbaterile argumentative.
Care ar fi regulile de igienă mentală pentru sportivi, în următorul an, în așteptarea Jocurilor?
Să urmeze o bună planificare a timpului și a programului de antrenament, să fie optimiști și motivați 101% în a-și depăși toate limitele în perioada asta. Și trebuie multă ambiție pentru a ajunge acolo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo