Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Flacăra olimpică a fost aprinsă în premieră la o ediţie de iarnă la Garmisch-Partenkirchen 1936

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/01/2022 la 17:47 GMT+2

Marele performer al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Garmisch-Partenkirchen 1936 a fost norvegianul Ivar Ballangrud, câştigător a trei medalii de aur la patinaj viteză.

Jocurile Olimpice 1936

Credit imagine: Getty Images

În drumul spre Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 ne oprim azi asupra ediție din 1936, desfășurată în Germania, la Garmisch-Partenkirchen. Întrecerile au avut loc între 6 şi 16 februarie 1936.
Pitoreasca staţiune Garmisch-Partenkirchen este situată în sudul Germaniei, în imediata apropiere a graniţei cu Austria. Aflată la o altitudine de 707 m, este considerată inima Alpilor Bavarezi. Iniţial au existat două oraşe separate, Garmisch şi Partenkirchen, fiecare cu o vechime de 1.100 de ani. S-au unificat în 1935, în vederea organizării Olimpiadei de iarnă din 1936.Complexul din staţiunea bavareză a fost inaugurat de Pierre de Coubertin.
La startul competiţiei s-au aflat 646 de sportivi, dintre care 80 de femei, din 28 de ţări. Au avut loc 17 probe (14 masculine, două feminine, una mixtă) la patru sporturi: bob, hochei pe gheaţă, patinaj şi schi. Au fost nou introduse două probe în programul olimpic la schi alpin: coborâre şi slalom. La Garmisch-Partenkirchen a fost exclus, în schimb, patinajul viteză feminin.
Eisschiessen (un fel de curling) şi patrula militară (pentru a treia oară) au fost incluse în program, ca sporturi demonstrative.

Flacăra olimpică a fost aprinsă în premieră la o ediţie de iarnă la Garmisch-Partenkirchen 1936

În premieră, la startul competiţiei s-au aflat sportivi din Australia, Bulgaria, Grecia, Liechtenstein, Spania şi Turcia, evidențiază cosr.ro. Întrecerile au fost urmărite de peste 500.000 de spectatori şi 400 de ziarişti.
Flacăra olimpică a fost aprinsă în premieră la o ediţie a Jocurilor de iarnă, iar la finalul ceremoniei de închidere a avut loc, pentru prima oară, un spectacol de artificii.
Performerul ediţiei a fost norvegianul Ivar Ballangrud, câştigător a trei medalii de aur (500 m, 5.000 m şi 10.000 m) şi una de argint (1.500 m) la patinaj viteză. Ajunsese la un total de şapte medalii olimpice.
Patinatoarea norvegiană Sonja Henie a cucerit al treilea titlu olimpic consecutiv la patinaj artistic, în proba individuală. După această ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, ea a trecut la profesionism. În paralel, a efectuat turnee-spectacol pe plan internaţional, devenind extrem de populară în special în Statele Unite ale Americii, precizează olympics.com.
În mod cu totul neaşteptat, echipa de hochei pe gheaţă a Marii Britanii a cucerit medalia olimpică de aur, depăşind mult mai bine cotata echipă a Canadei.
O situaţie inedită a apărut la cele două noi probe de schi alpin. Comitetul Internaţional Olimpic nu le-a permis sportivilor care erau şi instructori de schi să intre în competiţie, pe motiv că sunt profesionişti. Drept urmare, schiorii austrieci şi elveţieni au boicotat probele.

România a participat cu 29 de sportivi, iar cea mai bună clasare a fost un loc 13

Primele locuri în clasamentul general pe medalii: Norvegia (15 medalii, din care 7 de aur); Germania (6, din care 3 de aur); Suedia (7, din care două de aur), potrivit olympics.com.
România a fost reprezentată de 29 de sportivi, din care 27 bărbaţi, la trei sporturi (bob, patinaj, schi) şi opt probe, rezultatele fiind modeste. Cel mai bun loc a fost 13, ocupat la patinaj artistic de perechea Irina Timcit (Minculescu)/Alfred Eisenbeisser (Fieraru).
Un loc 14 la schi fond a fost ocupat de ştafeta 4x10 km formată din Wilhelm Zacharias, Iosif Covaci, Ioan Coman, Rudolf Klockner.
Alte rezultate ale românilor:
  • - locul 15 - bob-2: Alexandru Frim, Tiţă Rădulescu
  • - locul 16 - bob-2: Alexandru Budişteanu, Dumitru Gheorghiu
  • - locul 19 - patinaj artistic: Roman Turuşanco
  • - locul 24 - schi, combinata alpină: H. Scheeser
  • - locul 42 - schi, sărituri: Hubert Clompe
  • - locul 60 – schi fond, 18 km: Ioan Coman
  • - locul 61 – schi fond, 18 km: Iosif Covaci.
Ediţiile Jocurilor Olimpice de iarnă din 1940 - Sapporo (Japonia) şi 1944 - Cortina d'Ampezzo (Italia) au fost anulate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. În cazul Jocurilor Olimpice de iarnă, ediţiile care nu s-au ţinut nu au fost numărate, spre diferenţă de cele de vară. Astfel, după o pauză de 12 ani, a fost organizată a V-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo