Tot mai mulți sportivi se plâng de condițiile de la aceste întreceri olimpice. Suedezii contestă faptul că sportivii sunt nevoiți să concureze pe un frig extrem, rușii și polonezii și-au exprimat furia față de hotelurile de carantină, în timp ce germanii și-au arătat nemulțumirile în privința alimentației, a evidențiat Daily Mail.
Mai mult, finlandezii au susținut că unul dintre jucătorii de la hochei a fost nevoit să suporte niște condiții de izolare prin care i s-au încălcat drepturile omului.

Suedia susține că fondista Frida Karlsson a fost complet distrusă de frig

Beijing 2022
Beijing 2022: Cum au trăit comentatorii Eurosport cele mai tari momente de la Jocurile Olimpice
23/02/2022 LA 11:05
Suedia și-a manifestat îngrijorarea după ce fondista Frida Karlsson, una dintre speranțele delegației la medalii, a încheiat cursa de 15 km la skiatlon tremurând și aproape să se prăbușească. La ora cursei, și din cauza vântului, temperatura în aer care s-a resimțit a fost de minus 24 de grade! Liderul echipei suedeze Anders Bystroem a adresat o cerere organizatorilor, de a organiza evenimente mai devreme în cursul zilei, pentru siguranța sportivilor.
https://i.eurosport.com/2022/02/05/3305502.jpg
Menționând regulile Federației Internaționale de Schi (FIS) care stabilesc că nu se concurează dacă temperatura este mai jos de minus 20 de grade, oficialul a spus: "Avem limitele de frig pe care le avem, nu sunt multe de spus despre asta. Nu știu dacă este luat în considerare și vântul. Dacă FIS spune că sunt -17 grade, dar e vânt și se coboară astfel la minus 35 de grade, ce faci atunci? Concursul de skiatlon feminin a început la ora 16, iar Frida Karlsson a fost complet distrusă de frig. Nu e bine că sprintul începe și mai târziu. Am vorbit în echipă despre a face o solicitare, de a concura mai devreme, în timpul zilei, dacă este posibil. "
Vremea a fost severă, ba chiar temperaturile au brutale de minus 40 de grade săptămâna trecută, în munții Yanqing, motiv pentru care programul pentru coborârea masculină la schi alpin a și fost dat peste cap.

Finlanda reclamă căunui hocheist i s-au încălcat drepturile omului

Cele mai multe plânegri vin însă pe baza condițiile din instituțiile de izolare pentru cazurile pozitive de covid și contactele apropiate. Peste 350 de participanți la Jocuri, inclusiv zeci de sportivi, au fost testați pozitiv până acum, începând cu 23 ianuarie.
Finlanda susține că drepturile omului unui jucător de hochei pe gheațăi-au fost încălcate în unitățile de izolare. Jukka Jalonen, antrenorul echipei finlandeze de hochei pe gheață, a acuzat China că nu respectă drepturile omului, spunând că Marko Anttila a fost ținut izolat fără niciun motiv. Anttila a fost testat pozitiv cu 18 zile în urmă, dar după a avut teste negative în mod repetat. La sosirea în China, hocheistul a avut din nou un test pozitiv.
https://i.eurosport.com/2017/10/21/2191508.jpg
"A fost cu toată echipa timp de o săptămână și nimeni nu a luat nicio infecție de la el. Știm că este pe deplin sănătos, iar China nu respectă drepturile omului. Din punct de vedere medical, știm că o persoană ca acest caz nu mai prezintă riscuri. Aceste decizii de izolare nu se bazează pe medicină sau știință, ci mai mult pe decizii culturale și politice. "
Comentarii la fel de dure au venit de la patinatoarea poloneză la short-track, Natalia Maliszewska, care a fost eliberată pentru scurt timp, sâmbăta trecută, înainte de a concura la 500 m, după un test negativ. Dar ea a fost rechematăîn izolare înainte de start, după un alt rezultat pozitiv. "Ceva în mine a murit sâmbătă ", a declarat poloneza.

"Avem chipsuri, niște nuci și ciocolată, nimic altceva"

Biatlonista rusăValeria Vasnetsova a criticat la rândul ei condițiile dintr-un hotel de carantină: "Plâng până nu mai am lacrimi. Nu mai pot înțelege asta. Nu mai cred în niciun test, în nicio Olimpiadă. Sunt foarte palidă și am cearcăne imense negre în jurul ochilor. Vreau ca toate acestea să se termine. Plâng în fiecare zi. De ce există această atitudine față de noi, sportivii? "
Pe de altă parte, antrenorul german de schi Christian Schweiger a vorbit despre mâncare servită sportivilor participanți la coborârea masculină, susținând că serviciul de catering este extrem de discutabil, mesele calde lipsind: "Avem chipsuri, niște nuci și ciocolată, nimic altceva. Acest lucru arată o lipsă de concentrare pe sportul de înaltă performanță. "
CIO a spus că vor aborda problema.
Beijing 2022
Poveștile impresionante ale Jocurilor Olimpice de la Beijing
21/02/2022 LA 05:21
Beijing 2022
Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing au fost declarate oficial închise
20/02/2022 LA 05:10